Banca Transilvania a anunţat noi măsuri pentru clienţii persoane fizice în acord cu ordonanţa Guvernului. Banca va aplica dobândă 0% şi la creditele de consum, nu doar la cele ipotecare

Autor: Claudia Medrega 10.04.2020

Banca Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţa locală, oferă clienţilor afectaţi de pandemia de coronavirus posibilitatea amânării ratelor pentru maxim 9 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020, perioada de creditare urmând să fie prelungită cu o perioadă egală cu durata suspendării obligaţiilor de plată.

Banca din Cluj a decis că şi pentru creditele de nevoi personale, dobânzile acumulate vor fi reeşalonate până la finalul noii maturităţi – prelungite – a creditului, BT alegând ca şi pentru aceste sume să aplice o rată a dobânzii egală cu 0%. „Măsura este suplimentară cerinţelor legale aprobate de către sta”, a transmis Banca Transilvania.

Pentru creditele cu garanţii imobiliare, dobânda acumulată în perioada de amânare va fi recuperată în maxim 60 de luni, iar suma astfel acumulată nu va fi purtătoare de dobândă, conform ordonanţei de urgenţă.

În plus, banca va derula în paralel şi un program propriu, prin acelaşi mecanism, şi pentru clienţii care nu se încadrează în mod expres în prevederile OUG şi care nu au restanţe mai vechi de 1 martie a.c., dar nu le-au putut achita din cauza că au fost afectati de actualul context.

 

De asemenea, banca menţine perioada de graţie oferită la cardurile de credit, până la 25 mai, aşa cum a fost anunţat în 14 martie.