ZF IT Generation. Mădălin Margan, CEO: OncoChain, o platformă de cercetare în cloud în oncologie, ţinteşte o finanţare de 450.000 de euro pentru expansiunea internaţională

Autor: Adrian Seceleanu 14.04.2020

„Practic, softurile din spitalele româneşti sunt în momentul de faţă doar nişte aplicaţii de contabilitate mai mult, dar lipseşte partea de cercetare, nu poţi exporta date utile pentru cercetare în niciun fel, nu poţi selecta pacienţii după diferite criterii de diagnostic, după diferite criterii de date clinice, nu poţi face comparaţii între cohorte de pacienţi, deci eşti foarte limitat dacă vrei să faci cercetare. Aici intervenim noi.“

OncoChain, un start-up fondat de doi medici din Timişoara care lucrează la o platformă care are ca scop îmbunătăţirea tratamentelor împotriva cancerului, boală cu care se luptă câteva sute de mii de români, se află în discuţii pentru a obţine o finanţare pentru a se extinde pe plan internaţional şi a continua dezvoltarea aplicaţiei.

„Am observat că de multe ori echipa şi conexiunile şi partenerii pe care ţi-i alegi sunt mai importante decât finanţarea propriu-zisă, decât banii. Pentru a scala rapid şi pentru a realiza planul de dezvoltare a software-ului în următorul an am avea nevoie undeva la 450.000 de euro. Noi vom continua oricum. Echipa este foarte ambiţioasă, lucrăm în continuare, nu suntem neapărat dependenţi de această finanţare în realizarea dezideratelor pe care ni le-am propus în următorul an. Dar evident pentru a accelera este nevoie de finanţare. Probabil în vara acestui an, în iunie - iulie vom încerca să ridicăm o rundă importantă“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mădălin Margan, CEO şi cofondator al OncoChain.

Compania se uită şi la extinderea în regiune şi la cea pe plan global, conform lui Margan.

 „Vrem să ieşim din România, deja suntem într-un accelerator din Amsterdam şi acolo avem deja două proiecte-pilot, cu Institutul de Cancer şi un Institut de Sănătate Publică al Olandei. Simţim că piaţa din Europa de Est este virgină şi vrem să ne extindem în Europa de Est în prima fază: Bulgaria, Serbia, Ucraina, Republica Moldova, de ce nu? Practic, vrem să devenim platforma de referinţă în Europa de Est pentru datele clinice în oncologie, acesta  este primul pas. Viziunea mare este să fim pe cât mai multe continente, cu cât reuşeşti să colectezi date de la categorii cât mai diverse de pacienţi din punct de vedere rasial, etnic, cu atât eşti mai valoros.“

 

Ce a mai declarat Mădălin Margan în cadrul emisiunii:

- OncoChain îşi propune să realizeze o platformă de cercetare pentru îmbunătăţirea colectării de date despre pacienţii oncologici şi facilitarea furnizării de servicii de medicină personalizată şi centrată pe pacient de către furnizorii de servicii medicale în acest domeniu al oncologiei.

- Ideea mi-a venit acum un an şi jumătate. Eram medic în Secţia de obstetrică - ginecologie a Spitalului Judeţean din Timişoara, şi de asemenea pregăteam lucrarea de doctorat la Universitatea de medicină şi farmacie Babeş Bolyai din Timişoara şi sufeream din cauza lipsei de softuri medicale de calitate, în care să pot introduce datele despre pacienţi şi să export date utile în cercetarea medicală. Şi am spus că trebuie să fac ceva, să schimb situaţia, aşa am început acest proiect împreună cu soţia mea, care este de asemenea implicată în cercetarea medicală şi este medic şi a avut aceleaşi probleme. Cumva am suferit împreună în timpul rezidenţiatului şi am spus că trebuie să schimbăm lucrurile.

- Am primit două granturi nerambursabile din partea a două companii, Total şi Johnson & Johnson în cadrul unor competiţii de start-up-uri. A fost greu la început, dar simţim că există dorinţă şi în rândul ecosistemului de startup-uri, dar mai ales din partea posibililor clienţi şi posibililor parteneri. Am continuat să lucrăm, chiar am adus oameni noi în echipă şi am ajuns de la o schemă pe o tablă albă la o companie care acum este în două acceleratoare - HealthInc în Amsterdam şi Techcelerator în România, probabil cel mai cunoscut accelerator de tech din România la ora actuală. În continuare dezvoltăm compania, dezvoltăm produsul.

- Am investit 30.000 de euro din banii personali şi undeva la 25.000 de euro din aceste granturi nerambursabile primite din partea a diferite companii. Am mai primit şi alte asemenea avantaje din partea unor companii de IT care ne-au ajutat în această perioadă.

- Avem un private beta, practic este o testare a platformei în 7 clinici de oncologie şi un proiect-pilot cu o companie farma pe care îl desfăşurăm în mai multe clinici. Deci este în producţie, dar deocamdată este o ediţie limitată, privată pentru aceste clinici, care sunt în momentul de faţă mai mult partenerii noştri decât clienţi şi accesul este gratuit.

- Practic, softurile din spitalele româneşti sunt în momentul de faţă doar nişte aplicaţii de contabilitate mai mult, în care de cele mai multe ori medicii rezidenţi introduc procedurile ce s-au desfăşurat şi medicaţia primită de pacient cu scopul ca spitalul respectiv să primească decontarea de la Casa de Sănătate, să se ştie exact ce proceduri şi ce medicaţie trebuie să fie decontate. Mai are şi nişte funcţionalităţi de management al pacientului cu privire la datele testelor de laborator, biletele de externare, deci îşi fac treaba bine pentru partea de management al pacientului şi decontare către CNAS. Dar lipseşte partea de cercetare, nu poţi exporta date utile pentru cercetare în niciun fel, nu poţi selecta pacienţii după dierite criterii de diagnostic, după diferite criterii de date clinice, nu poţi face comparaţii între cohorte de pacienţi, deci eşti foarte limitat dacă vrei să faci cercetare. Tocmai aici intervenim noi. Încercăm să standardizăm introducerea de date cât mai mult după diferite sisteme de clasificare internaţionale folosite de obicei în SUA, dar şi în Europa. Practic vrem să ridicăm nivelul colectării de date şi al posibilităţilor de procesare a acestor date în scop util, ştiinţific.

- De asemenea, vrem să conectăm mai multe centre şi să realizăm studii multicentru, o problemă în cercetarea românească este că fiecare centru îşi desfăşoară activitatea de cercetare cumva local, şi nu avem studii mari. Practic conectând centrele vrem să realizăm acest lucru.

- De asemenea, având date despre pacienţii pe care îi tratăm poţi creşte nivelul serviciilor de sănătate, poţi să ai anumiţi parametri, să te compari cu media, cu rezultatul din platformă şi ştii unde eşti ca practician, ca şi clinică. Şi poţi rezolva anumite deficienţe mult mai uşor, poţi şti unde eşti deficitar. Există avantaje şi pentru pentru companiile farma deoarece ele pot orienta cercetarea. Aducerea medicamentelor noi pe piaţă durează foarte mult şi este foarte scumpă. Această cercetare şi dezvoltare a medicamentelor noi durează poate şi 5-6-7 ani şi costă şi miliarde de dolari şi atunci orice avantaj fin pe care îl poţi aduce de orientare a cercetării este un lucru foarte benefic şi practic, prin OncoChain se realizează colectarea de date din lumea reală, din practica clinică curentă, care sunt diferite de datele din testele clinice, care sunt mai standardizate şi mai controlate. De asemenea este un volum mai mare de date din lumea reală.