Bogdan Gabor, country manager Lugera: Dacă la începutul anului piaţa era una condusă de candidat, acum primim sute de CV-uri de la candidaţi în căutarea unui loc de muncă. „Odată cu această criză, companiile au îngheţat angajările, unii au făcut chiar disponibilizări semnificative, în funcţie de industria în care activau.“

Autor: Ramona Cornea 20.04.2020

Piaţa forţei de muncă nu mai este condusă acum de can­didaţi, după ce criza creată de pandemia de COVID-19 a dus la îngheţarea angajărilor şi chiar la concedieri masive în unele industrii, afirmă Bog­dan Gabor, country manager al Lugera, companie cu acti­vităţi de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar.

„La începutul anului, piaţa era una a candidaţilor, aceştia având zeci, dacă nu sute de oportunităţi. Odată cu această criză, companiile au îngheţat angajările, unii au făcut chiar disponibilizări semnificative, în funcţie de industria în care activau. Acum primim sute de

CV-uri şi de apeluri de la candidaţi în căutarea unui loc de muncă. (...) Din punct de vedere al investiţiilor, toţi cei cu care discutăm să deschidă fabrici sau birouri în Ro­mânia sunt în expecta­tivă“, spune Gabor.