Vânzările de maşini verzi rămân pe plus în timp ce piaţa continuă declinul. Anul 2020 a demarat cu trei luni consecutive de scădere pentru piaţa auto din România

Autor: Bogdan Alecu 17.04.2020

Vânzările de maşini verzi, adică de hibride şi electrice, au continuat să se aprecieze în primele trei luni ale anului, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) şi prelucrate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), cu 7,2% la 1.575 de unităţi.

Creşterea cea mai puternică a fost pe segmentul hibridelor de tip plug-in, de 75% la 147 de unităţi, în timp ce electricele au urcat cu aprope 30% la 272 de unităţi.

„Este de aşteptat ca în acest an, achiziţiile de autoturisme verzi să înregistreze volume semnifi­cativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare parte stimulate de Programului Rabla Plus, care a avut o contribuţie importantă la creşterea extrem de puternică a vânzărilor de autoturisme electrice în perioda derulării progra­mului multianual 2017-2019“, au spus oficialii APIA.