​​România a trecut de 10.000 de cazuri de infectare cu coronavirus. Numărul pacienţilor a crescut cu 386 de noi cazuri în 24 de ore

Autor: Georgiana Mihalache 23.04.2020

Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 10.096 de persoane, cu 386 de noi cazuri în plus faţă de ultima informare a autorităţilor şi în scădere faţă de ieri, informează Grupul de comunicare strategică. 

Suceava, cu peste 2.400 de pacienţi confirmaţi, şi Bucureşti, cu 1.100 de persoane infectate, sunt cele mai mari focare de infecţie din ţară.

În total sunt 2.478 de persoane vindecate care au fost externate.

Bilanţul pacienţilor care au murit a ajuns la 527 de persoane. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 236 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 12.200 de persoane, iar alte 28.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Autorităţile au prelucrat pân acum 113.336 de teste, faţă de 106.357 de teste prelucrate până ieri, adică circa 7.000 de teste de la zi la zi, cel mai mare nivel de până acum de la debutul pandemiei.