A doua oară e cu noroc. Florin Cîţu: Noua formă a site-ului IMM Invest va fi finalizată săptămâna viitoare

Autor: Dorin Oancea 24.04.2020

Noua formă a site-ului IMM Invest va fi finalizată săptămâna viitoare, care nu mai poate fi ataacată, va fi gata săptămâna viitoare, a postat ministrul Finanţelor Florin Cîţu pe Facebook. 

„Am fost informat de instituţiile abilitate că noua forma a site-ul IMM INVEST, pe care înţeleg că nu o mai poate ataca nimeni, o să fie gata saptamana viitoare”, spune Cîţu, care adaugă că, având în vedere că timp de o luna de zile toate propunerile sale pentru salvarea economiei au fost atacate public şi respinse în parlament de PSD, a luat decizia ca orice program pentru dezvoltarea României pe care îl iniţiază şi care este aprobat de guvern iar după aceea este contestant şi anulat în Parlament de votul PSD, va prezenta un anunţ pe care orice persoana care accesează programul respectiv să-l citească.

Şi site-ul IMM INVEST se va deschide cu un anunţ care spune: „Ciolacu şi PSD se opun acestui produs şi l-au atacat prin moţiune”.

„Am fost informat de specialişti că este foarte probabil că site-ul să fie accesat de cel puţin 4 milioane de oameni în prima ora”, a adăugat ministrul Cîţu.

Programul IMM Invest, prin care IMM-urile din România pot beneficia de credite garantate cu până la 90%, a fost lansat în urmă cu o săptămână, dar platforma www.imminvest.ro nu a funcţionat. Oficialii guvernamentali au vorbit de un număr prea mare de accesări şi de un posibil atac cibernetic asupra site-ului.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a anunţat că 44. 000 de întreprinderi mici şi mijlocii sunt aşteptate în programul guvernamental de finanţare.

Potenţialii beneficiari îşi vor putea asigura lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea de finanţări garantate.

Programul va funcţiona până în 2026, în limita unui plafon iniţial de 15 miliarde de lei, cu 22 de bănci implicate.