Iulian Anghel, ZF: Programul IMM Invest sau Zboară immule, zboară

Autor: Iulian Anghel 24.04.2020

Era pe vremuri o reclamă cu un pui jumulit, ţinut de aripi de un copil: zboară, puiule. Reclama aia a ţinut mult pentru că, probabil, ceva mai absurd şi mai prostesc nu se înventase până atunci, iar oamenii încă s-au chinuit vreo doi ani să inţeleagă ce-i cu puiul ăla.

Până la noul IMM Invest, el care-ţi bagă banii în sacoşă, chiar dacă tu nu vrei să-i iei. De la Elena din Troia până la ministrul nostru de finanţe de azi, o asemenea candoare nici că e de găsit.

Spune dl ministru al finanţelor, într-un interviu la postul public de televiziue, joi, 23 aprilie: “Referitor la IMM Invest, programul este foarte bun şi este o schemă de ajutor de stat care a fost aprobată de Comisia Europeană, pe când alte ţări nu au avut această schemă.”

Dar programul e de o lună. De o lună e nefuncţional.

România nu are cashul Germaniei şi nici banca Americii ca să izbească cu bani în populaţie. Dar nici nu a cerut nimeni asta.

Şi, totusi, dacă tu zici că ai un program de susţinere a economiei de 15 miliarde de lei, de ce nu-l susţii? Nu este bancabil cum crede dl Paun, care gestioneaza programul? Daca era bancabil nu se ducea omul la banca? Cu aripa într-o dungă stă să-l văd, el, bietul om, pe Cîţu la televizor vorbind de IMM Invest care-i mai bun decât orice pe lume?

Nu e bancabilă economia României. Niciodată nu a fost. Bine că e bancabilă administraţia. Jumătate din tot ce se adună în ţara asta din taxe şi impozite merge spre salariile din administraţie.

Mai mult decât oricând, oamenii au nevoie de încredere. Nu poţi veni şi să spui că ţi-i căzut programul pentru că ţi l-a fraudat PSD.

Nu poţi veni să susţii că nu ai bani, dar să spui că 1,3 milioane dintre bugetari stau acasă cu salarii cu 50% peste media economiei.

Preţul va fi la vedere. Oamenii vor dispreţui statul, iar statul va pune biciul pe oameni.

Copilul acela blond este acum campion naţional la tenis de câmp.