Guvernul a plafonat taxa clawback pentru medicamentele produse în România la 15%. Patronatul Producătorilor de Medicamente: Plafonarea taxei clawback la 15% este primul pas pentru ca industria din ţară să îşi revină după cinci ani de decredibilizare

Autor: Georgiana Mihalache 25.04.2020

Taxa clawback, un procent plătit trimestrial de producătorii de medicamente din vânzări, a fost plafonată la 15% pentru medicamentele produse în România, pe fondul unui consum mai mare de medicamente al românilor. În cazul medicamentelor inovative, taxa a fost plafonată la 25%, iar pentru medicamentele generice, nivelul de plafonare este de 20%. Măsura a fost adoptată la 23 aprilie de Camera Deputaţilor, for decizional.

„România are o tradiţie îndelungată în industria farmaceutică, iar contribuţia pe care fabricile de medicamente din România, indiferent de capital, o au la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi la dezvoltarea economică este esenţială pentru evoluţia noastră ca stat european modern”, a spus Dragoş Damian, preşedintele PRIMER, patronatul producătorilor români de medicamente, şi CEO al Terapia Cluj, cel mai mare producător de medicamente din ţară.
 
De altfel, Dragoş Damian a tras mai multe semnale de alarmă în ultimii ani în care propunea un clawback diferenţiat sau scutirea de la plata acestei taxe dacă producătorii de medicamente fac investiţii.