Profilul primelor 20.000 de companii înscrise în programul IMMInvest: Peste 85% din aplicanţi sunt companii cu cifra de afaceri de maxim 10 milioane de lei. 50% din solicitări vin din comerţ, industria prelucrătoare şi construcţii

Autor: Dana Ciriperu 29.04.2020

Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, industria prelucrătoare şi lucările de construcţii, cele mai mari trei industrii ale României, sunt şi primele trei pe lista domeniilor de activitate ale companiilor care au aplicat pentru finanţate prin intermediul programului IMMInvest, arată o analiză realizată de echipa Confidas.ro, platformă de analiză a companiilor din România, în colaborare cu Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM-uri şi startup-uri.

"Înscrierea unei companii pe website-ul programului nu conferă vreo prioritate în accesarea banilor. Societatea primeşte acordul de principiu din partea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, dacă îndeplineşte criteriile de eligibilitate cerute. Adevărata triere va fi făcută de băncile finanţatoare, aşadar companiile aplicante vor trebui în final să se califice din punct de vedere al bancabilităţii", a declarat Cristian Tudorescu.

Aproape 87% din aplicanţii primei zile sunt companii cu cifra de afaceri de maxim 10 milioane de lei, conform datelor financiare 2018 sau 2019, acolo unde acestea sunt deja depuse. Acestea sunt în general microîntreprinderi aşa cum sunt definite de legislaţia europeana, cu un prag maxim de 2 milioane de euro cifra de afaceri şi sub 10 angajaţi. Mai mult, din categoria microintreprinderilor, cele mai multe, 6850, respectiv 45% au afaceri de cel mult 1 milion de lei.

Sub 2% dintre companii au afaceri de peste 50 de milioane de lei.

Eşantionul analizat de confidas.ro cuprinde primele 15.182 de societăţi care s-au înregistrat în prima zi, până la ora 17:00, pe site-ul www.imminvest.ro. Aceste concluzii pot fi extinse la nivelul primelor 20.000 de companii aplicante după încheierea primei zile, oferind un portret al business-urilor care doresc să apeleze la acest tip de credit bancar, cu garanţie de până la 90% din partea statului.

Ponderi importante între aplicanţi are şi domeniul HoReCa şi agenţiile de turism, sectoare care se numără printre cele mai afectate de actuala criză economică provocată de pandemia de Covid-19.

"Deşi creditele prin programul IMM Invest vor fi garantate până la 90% de către statul român, ne aşteptăm ca băncile să aplice politicile lor de creditare de o manieră prudentă, astfel încât finanţările acordate să fie unele sustenabile pentru businessurile respective", spune Eduard Burghelia, cofondator al platformei Confidas.ro.