Mario Popescu, CEO şi cofondator, Mission Critical: Este greu pentru companiile foarte afectate, însă automatizare proceselor aduce eficientizare

Autor: Alex Ciutacu 29.04.2020
Companiile grav afectate de criza actuală îşi pot eficientiza businessul şi costurile prin intermediul automatizărilor de tip Robotic Process Automation (RPA), a explicat Mario Popescu, CEO şi cofondator al startup-ului Mission Critical, în cadrul Videoconferinţei ZF IT Generation. „Este greu în această perioadă, mai ales pentru o parte din companii, care au fost foarte afectate. Dar noi putem ajuta. În orice industrie eficientizarea este necesară, automatizarea de procese va ajuta inclusiv la automatizarea părţii financiare a fiecărei companii”, a spus Mario Popescu, CEO al Mission Critical, startup local care a dezvoltat propria platformă de RPA. Startup-ul Mission Critical a anunţat chiar astăzi o nouă investiţie de 500.000 de euro, care îi aduce o evaluare de 5 milioane euro. „Avem nevoie să extindem cu aceşti bani echipa operaţională pentru a putea scala partea de parteneri, de implementare şi vine natural pentru că direcţia de scalare pe parteneri ne permite să scalăm pe clienţii finali. Separat de asta, ca şi investiţie cel mai probabil vom intra într-un proces de rebranding cu un mesaj mai puternic. Noi nu ne-am bazat aşa mult pe vizibilitate, ci pe produs şi pe a merge către clienţi. Am vrut să demonstrăm capabilităţile tehnologiei şi cum le putem face viaţa mai uşoară clienţilor. Se vor duce şi aici bani, pe partea de educaţie.