IAR Braşov, companie de stat care repară elicoptere, va repartiza acţionarilor dividende de 18,3 mil. lei: randament de 7,6%. Statul român va primi 11,8 mil. lei

Autor: Tibi Oprea 30.04.2020

Acţionarii IAR Braşov (simbol bursier - IARV), companie cu activitate în repararea şi întreţinerea de aeronave controlată de statul român (64,9%), au aprobat miercuri distribuirea unor dividende de 18,3 mil. lei din profitul de 49,1 mil. lei înregistrat în 2019, respectiv a unui dividend brut de 1 leu pe acţiune, potrivit unui raport la Bursă. 

Randamentul unui dividend este de 7,6%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza preţului din şedinţa de marţi. Data plăţii dividendelor este 3 iulie 2020.