Datoria externă pe termen scurt a ajuns în februarie la 32,6 mld. euro, reprezentând circa 90% din rezervele valutare, de 35,8 mld. euro

♦ Calculat la valoarea reziduală, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR la 29 februarie 2020 a fost de 77,9%, în creştere comparativ cu nivelul de 73,8% la 31 decembrie 2019, potrivit BNR ♦ Cea mai mare parte a datoriei externe, respectiv 70,5%, revine datoriei externe pe termen lung, care a ajuns în februarie la 78 mld. euro.

Datoria externă pe termen scurt, prin­cipala vulnerabilitate care a trimis Ro­mânia în corzi la sfârşitul anului 2008, a ajuns la sfârşitul lunii februarie 2020 la 32,6 mld. euro, în uşoară creş­tere faţă de nivelul de la sfârşitul anului 2019.

Datoria externă pe termen scurt reprezintă îm­prumuturile luate din străinătate de stat, bănci şi companiile pri­vate care trebuie retur­nate în urmă­toarele 12 luni.

Soldul datoriei ex­ter­ne pe ter­men scurt, care include atât da­to­ria privată, cât şi datoria sta­tului, este peste vâr­ful din toam­na anului 2008, de 24 mld. euro.

Datoria externă pe ter­men scurt, ajunsă în fe­bruarie 2020 la ni­velul de 32,6 mld. euro, reprezintă 29,5% din to­talul datoriei externe, fiind în creştere cu 1,2% faţă de 31 de­cembrie 2019.

Având în vedere datele ra­por­tate de BNR privind dato­ria externă pe termen scurt şi rezervele valutare, reiese că în februarie datoria pe termen scurt repre­zen­ta circa 90% din rezerva valutară a BNR. La 29 februarie 2020, rezervele va­lutare la BNR însumau 35,83 mld. euro.

Însă, calculat la valoarea reziduală, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt cu rezervele valutare la BNR la 29 februarie 2020 a fost de 77,9%, în creştere comparativ cu nivelul de 73,8% la 31 decembrie 2019, potrivit BNR.

Raportul dintre datoria externă pe ter­men scurt şi rezerva de valută ajunsese la un vârf de aproximativ 90% în noiembrie 2008, când analiştii străini avertizau că BNR ar risca să îşi epuizeze întreaga rezervă dacă ar încerca să aco­pe­re ieşirile de valută, în eventualitatea unei sistări a finanţării străine.

Acest scenariu i-a speriat atunci pe investitori, care s-au retras din România, în timp ce speculatorii au pariat pe o depreciere abruptă a leului.

Datoriile pe termen scurt pot fi rostogolite în interiorul aceluiaşi grup. Creşterea îndatorării pe termen scurt poate să apară inclusiv pe fondul reorientării unor surse atrase pe termen lung către scadenţe mai scurte.

De-a lungul timpului, creşterea datoriei externe pe termen scurt a fost influenţată de majorarea expunerii instituţiilor de credit, dar şi de împrumuturile companiilor. Însă, în ultimii ani ascensiunea datoriei externe pe termen scurt a fost determinată în principal, de finanţările pe termen scurt acordate companiilor.

O parte a datoriei externe pe termen scurt rămâne în contul băncilor, care în anii de boom economic de dinainte de criza izbucnită în urmă cu mai bine de un deceniu aduceau fonduri de la băncile-mamă din străinătate pentru a finanţa acordarea de credite pe plan local. Finanţările pe termen scurt erau preferate datorită costurilor foarte mici, ceea ce conferea un avantaj în lupta pentru cotă de piaţă. Cea mai mare parte a capitalurilor băncilor - fonduri de nivel 1 - sunt în România sub forma capitalului subscris şi vărsat, care nu poate fi în principiu retras, fiind posibilă doar retragerea împrumuturilor subordonate - capitaluri de nivel doi - care sunt în proporţie mai mică faţă de fondurile de nivel 1.

România nu a experimentat în ultimii ani o retragere dezordonată a finanţărilor bancare, însă tendinţa de reducere a expunerilor a fost evidentă, iar procentul ajustării a devenit consistent în ultima perioadă. Comparativ cu vârful de aproape 25 mld. euro atins de datoria externă totală a băncilor în decembrie 2008, ajustarea a fost importantă.

În 2008 datoria externă pe termen scurt creştea în principal ca urmare a liniilor de finanţare atrase de sectorul bancar, însă din 2009 îndatorarea externă s-a mutat de pe traiectoria sectorului privat, la nivelul sectorului guvernamental odată cu contractarea împrumutului record de la FMI şi Comisia Europeană. În ultimii ani, după ce statul a terminat de rambursat împrumutul de la finanţatorii externi, datoria externă a crescut din nou pe palierul sectorului privat, reprezentând în special finanţări atrase de companii pe termen scurt.

Datoria externă totală a avansat în februarie 2020 până la 110,6 mld. euro. În decembrie 2008, datoria externă totală era de 72 mld. euro, din care statul avea 11 mld. euro, iar firmele private şi băncile 61 mld. euro.

Cea mai mare parte a datoriei externe, respectiv 70,5% revine datorie externe pe termen lung, care a însumat aproape 78 mld. euro la 29 februarie 2020, fiind în creştere cu 5,9% faţă de 31 decembrie 2019.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,6% în perioada ianuarie - februarie 2020, comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 29 februarie 2020 a fost de 5,1 luni, în comparaţie cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.