Agenţiile de turism trimit anual peste 300.000 de turişti în Turcia, Bulgaria şi Grecia. Câţi turişti vor mai merge în vacanţă şi care sunt şansele ca sectorul să-şi revină?

Autor: Mădălina Dediu Panaete 09.05.2020

♦ În prezent, activează pe plan local peste 3.500 de companii în sectorul agenţiilor de turism (cod CAEN 79) cu un total de 10.000 de angajaţi ♦ Angajaţii din domeniu fie sunt în şomaj tehnic, fie lucrează de acasă şi ţin legătura cu clienţii care urmează să plece în vacanţă sau vor să-şi reprogrameze/anuleze sejururile ♦ Turcia, Grecia şi Bulgaria sunt destinaţiile de vacanţă preferate de români ♦ Cei mai mulţi turişti nu şi-au anulat vacanţele, ci au acceptat reprogramarea lor sau aşteaptă să vadă ce se întâmplă cu restricţiile privind călătoriile ♦ Agenţiile de turism spun însă că au nevoie de ajutor din partea statului şi propun ca guvernul să restituie total sau parţial sumele pe vacanţele turiştilor care nu vor să mai plece în vacanţe şi apoi să recupereze aceşti bani ♦ Şansele ca un turist să-şi recupereze banii imediat sau sub formă de numerar pentru o vacanţă anulată chiar şi din cauza pandemiei sunt aproape nule. Însă, se lucrează la o modalitate prin care turiştii pot recupera banii sub formă de vouchere.

Agenţiile de turism din România, care au anual venituri cumulate de peste 1 miliard de euro, aşteaptă ca restricţiile de călătorie să fie anulate şi să poată să-şi trimită turiştii în vacanţă. Astfel, sectorul ar putea reveni la viaţă, deşi deja companiile se confrun­tă cu scăderea veniturilor şi estimează un declin al încasărilor şi pentru anul viitor. În destinaţiile preferate de tu­riştii români - Turcia, Grecia şi Bulgaria - hotelurile sunt acum închise şi cel mai probabil nu vor putea primi turişti nici în luna mai. Conform estimărilor ZF, peste 300.000 de turişti români pleacă anual în aceste desti­naţii de vacanţă. Agenţiile speră că din iunie activitatea din aceste destinaţii va reveni la normal.

Dan Goicea, CEO şi fondator al agenţiei de turism Cocktail Holidays, care a trimis anul trecut circa 35.000 de turişti doar pe sejururi charter în Turcia, Grecia şi Spania, spune că doar o mică parte dintre turişti au ales să anuleze vacanţele.

„Peste 65% dintre turişti au mers pe varianta de reprogramare într-o perioadă mai îndepărtată, mai puţin de 20% au anulat, iar restul a mers pe va­rianta de voucher. Trebuie menţio­nat însă că aici vorbim în mare parte despre plecările din această perioadă, adică martie-aprilie. Din totalul rezer­vărilor de mai sus, doar 25% au fost modificări pentru programe de vară“, a spus antreprenorul. El adaugă faptul că recuperarea imediată a banilor este aproape nulă, însă „banii se vor recupera fără îndoială mai devreme sau mai târziu, în funcţie de fiecare partener şi/sau ţară parteneră“.

La rândul lui, Alin Burcea, pro­prie­tarul agenţiei de turism Paralela 45, spune că din fericire nu mulţi turişti au anulat pe extern. Au înţeles situa­ţia şi au amânat vacanţa. Pe intern, aproape nimeni nu a anulat.

„Se pare că pe Grecia, la final de iunie şi început de iulie, se va zbura. Grecii oricum au dat o lege că nu se res­tituie nimic, se dau vouchere vala­bile 18 luni, adică în acest interval nu poţi cere banii înapoi, ci trebuie să iei servicii. Încercăm să reluăm zborurile din iulie. Ideea este să ne confirme aces­te state că sunt deschise graniţele şi să avem acordul Autorităţii Aero­nau­tice“, a spus Alin Burcea.

În ceea ce priveşte situaţia gravă cu care agenţiile se confruntă (turişti care au dat avansuri/au plătit integral şi nu mai pot să plece/nu mai vor ori vacanţa lor a fost programată în pe­rioada stării de urgenţă şi cărora agen­ţiile nu le pot da banii înapoi pentru că au fost deja plătiţi partenerilor ex­terni), Alin Burcea spune că a discutat cu Ministerul Economiei să găsească o soluţie.

„Până în acest moment nu au nicio soluţie pentru turişti/agenţii. Nici vou­chere garantate de stat, nimic“, a mai spus proprietarul Paralelei 45, care trimite 60.000 de turişti doar în Turcia, Grecia şi Bulgaria. În total, Paralela 45 vin­de anual vacanţe pentru peste 100.000 de turişti.

La rândul ei, Diana Dima, direc­to­rul de marketing al Christian Tour, spune cei mai mulţi turişti au ales să nu renunţe la vacanţele lor.

„Dintre turiştii cu plecări afectate de starea de urgenţă şi restricţiile de că­latorie din această perioadă, circa 85-90% aleg să reprogrameze. Le sun­tem recunoscători pentru solidaritate şi pentru că astfel oferă o gură de aer în­tregii industrii a turismului. Pentru cei sub 10% care solicită anulări, am în­ceput discuţiile cu furnizorii. Acesta fi­ind un proces foarte lung, care nu poa­te avea un răspuns imediat, în­treaga lume fiind într-o stare de expec­ta­tivă“, a spus ea. Anual, peste 150.000 de tu­rişti au călătorit cu Christian Tour în des­tinaţii din Turcia, Bulgaria sau Grecia, atât pe programe de sejur, cât şi pe circuite sau alte tipuri de progra­me turistice (city break, croaziere etc.).

De asemenea, Diana Dima afirmă că cea mai mare parte dintre turiştii agenţiei cu vacanţe programate în sezonul estival, aşteaptă să vadă cum va evolua situaţia la nivel mondial, urmând să ia o decizie la o dată mai apropiată de călătoria programată.

„Cu siguranţă însă, că oamenii vor dori să călătorească, mai cu seamă după această perioadă de izolare prelungită“.

Diana Dima mai spune că, într-adevăr, posibilitatea recuperării integrale a sumelor achitate în avans, este aproape imposibilă. Asta deoarece, pe de o parte obligaţia agenţiei de turism de a opera rezervările în numele turistului a fost îndeplinită, fiind suportate costurile generate de aceasta încă de la momentul iniţierii sale, din comisionul aferent. Pe de altă parte, sumele încasate au fost virate mai departe furnizorilor sub formă de avansuri, pentru a putea beneficia de tarife preferenţiale, explică ea. La rândul lor furnizorii au făcut investiţii din aceste avansuri încasate. Sezonul turistic bătând la uşă, aşadar, şi sumele acestea fiind cheltuite pe diverse activităţi de renovare, amenajare ori extindere a flotei, în cazul transportatorilor.

„În cazul nostru, având în vedere volumele generate, lucrăm cu mii de furnizori, hoteluri şi transportatori deopotrivă, din toate colţurile lumi, iar reacţia tuturor este cvasi-unanimă, şi anume că nu se pot restitui banii în numerar, ci sub formă de vouchere sau reprogramare a serviciilor la o dată ulterioară. Multe guverne luând deja măsuri de sprijin în acest sens. De pildă, Grecia a legiferat acest aspect, şi astfel orice unitate sau operator turistic are legal opţiunea de a oferi un voucher cu o valabilitate de 18 luni, pentru serviciile afectate de situaţia generată de COVID-19“.

Alin Burcea, proprietar, Paralela 45: În ceea ce priveşte situaţia gravă cu care agenţiile se confruntă (turişti care au dat avansuri/au plătit integral şi nu mai pot să plece/nu mai vor ori vacanţa lor a fost programată în perioada stării de urgenţă şi cărora agenţiile nu le pot da banii înapoi pentru că au fost deja plătiţi partenerilor externi), am discutat cu Ministerul Economiei să găsească o soluţie.  

Dan Goicea, CEO, Cocktail Holidays: Peste 65% dintre turişti au mers pe varianta de reprogramare într-o perioadă mai îndepărtată, mai puţin de 20% au anulat, iar restul a mers pe varianta de voucher. Trebuie menţionat însă că aici vorbim în mare parte despre plecările din această perioadă, adică martie-aprilie.

Diana Dima, director de marketing, Christian Tour: Lucrăm cu mii de furnizori, hoteluri şi transportatori deopotrivă, din toate colţurile lumi, iar reacţia tuturor este cvasiunanimă, şi anume că nu se pot restitui banii în numerar, ci sub formă de vouchere sau reprogramare a serviciilor la o dată ulterioară. Multe guverne iau deja măsuri de sprijin în acest sens.