Business internaţional. Băncile din Europa şi SUA ar urma să facă provizioane de peste 50 mld. dolari
Băncile americane şi europene sunt pe cale de a rezerva mai mult de 50 mld. dolari pentru creditele din primul trimestru, cele mai mari provizioane de la criza financiară din 2008-2009, conform Financial Times.
Dintre cele mai mari instituţii, băncile americane au fost cele mai prudente prin creşterea rezervelor pentru împrumuturile neperformante cu 350% din primul trimestru al anului trecut, ajungând la 25 mld. dolari, în timp ce creditorii europeni au crescut provizioanele cu 269% până la 16 mld. euro. Cifrele vor deveni mai clare când bănci precum BNP Paribas, ING şi UniCredit îşi vor raporta veniturile în primul trimestru din 2020.
HSBC, cea mai mare băncă din Europa în funcţie de active, a fost cea mai pesimistă, spunând că provizioanele ajung la 3 mld. dolari, iar pierderile ar putea ajunge la 11 mld. dolari la finalul anului.
În timp ce multe bănci şi-au rezervat provizioanele pentru cele mai mari pierderi ale creditării de la criza financiară din 2008, Deutsche Bank a anunţat provizioane în valoare de 500 mil. euro, comparativ cu 2,1 mld. lire sterline cât a pus deoparte banca rivală din Marea Britanie Barclays.
„Din cauza actualei crize economice, nu înţeleg cum de băncile cred că le trebuie mai puţine provizioane“, a spus Sascha Steffen, profesor în finanţe la Frankfurt School of Finance & Management.
Kian Abouhossein, analist economic la JP Morgan, susţine că a estimat o pierdere a creditării care ar ajunge la 3 mld. euro până la sfârşitul anului, însemnând o pierdere cu 50% mai mare decât actuala previziune a Deutsche Bank.
„Unele bănci au pus un accent mai mare pe provizioane în perioada pandemiei de COVID-19, iar alţii nu au făcut acest lucru. Chiar dacă toţi folosesc aceleaşi previziuni ale PIB-ului, trebuie să decizi cât de eficiente sunt măsurile guvernamentale în atenuarea impactului. Autorităţile nu vor ca băncile să închidă finanţările pentru economie“, a spus Stuart Graham, fondatorul Autonomous Research.