Două praguri depăşite în criza coronavirusului: numărul de pacienţi a trecut de 14.000, iar testele lucrate în 24 de ore au depăşit 11.000

Autor: Georgiana Mihalache 07.05.2020

Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 14.107, cu 270 de noi cazuri în plus faţă de ultima informare a Grupului de Comunicare Strategică. Vestea bună din datele oferite de autorităţi este numărul de probe lucrate de la zi la zi, care a depăşit 11.000 în 24 de ore, cel mai mare nivel de până acum în România.

Autorităţile au prelucrat până acum 217.139 de teste, faţă de 205.842 prelucrate până ieri, ceea ce înseamnă 11.300 de probe de la zi la zi, cel mai mare nivel de testare de la începutul pandemiei în România. În total sunt 5.788 de persoane vindecate care au fost externate. Suceava are peste 3.000 de pacienţi infectaţi, fiind cea mai afectată zonă din ţară de infecţia cu noul virus. Bucureştiul a ajuns la 1.400 de pacienţi. Bilanţul pacienţilor care au murit a ajuns la 858.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 244 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 13.500 de persoane, iar alte 20.600 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.