Efectul Puma la Craiova: Ford a continuat să crească producţia în primele 4 luni datorită unui nou model, în timp ce producţia totală din România a scăzut cu 28%

Autor: Bogdan Alecu 11.05.2020
Oprirea uzinelor Dacia şi Ford în luna aprilie din cauza pandemiei de coronavirus a avut un efect puternic asupra producţiei de maşini, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). 
 
Per total, în primele 4 luni, producţia celor două uzine a scăzut cu aproape 30% faţă de perioada similară a anului trecut la 123.000 de unităţi.
 
Scăderea cea mai mare a fost punctată de Dacia, de 44% la aproape 70.000 de unităţi, în timp ce Ford, datorită lansării în producţie a noului Puma la finalul anului trecut, a crescut cu 15% în acelaşi interval.
 
Pe de altă parte, Ford a reluat producţia la Craiova în data de 4 mai cu un singur schimb, ulterior fiind programate creşteri la două respectiv trei schimburi, în timp ce Dacia a reluat producţia direct cu două schimburi.  
 
Dintre modele, Duster a fost cel mai lovit, cu un declin de 48% în primele patru luni, urmat de Logan MCV cu un minus de 35%.