Cristi Secrieru, Adelina Raportaru şi Mircea Farcău, Reff & Asociaţii: Ordonanţa nr. 6/2019 versus noua amnistie fiscală propusă de Ministerul Finanţelor Publice

Ziarul Financiar 12.05.2020

Oarecum surprinzător, în pletora de măsuri fiscale şi de siguranţă publică anunţate în ultima perioadă, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat pe 8 mai 2020 faptul că Guvernul României a aprobat amnistia fiscală pentru dobânzi, penalităţi şi alte accesorii datorate de firmele care vor achita principalul restanţelor până la data de 15 decembrie 2020, măsură al cărei scop declarat îl reprezintă, în egală măsură, sprijinirea mediului de afaceri afectat de criza pandemiei de COVID-19 şi creşterea gradului de colectare a debitelor restante acumulate de contribuabili la bugetul general consolidat.

Având în vedere faptul că, până la acest moment, Ordonanţa nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale nu şi-a epuizat pe deplin efectele, cele două acte normative reglementează facilităţi fiscale similare şi au arii de aplicare care se suprapun parţial.

Procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, emisă în aplicarea Ordonanţei nr. 6/2019

Deşi, potrivit Ordonanţei nr. 6/2019, cererea privind anularea accesoriilor trebuia depusă cel mai târziu până la data de 16 decembrie 2019 inclusiv, în cazul obligaţiilor având scadenţa până la data de 31 decembrie 2018 şi cuprinse în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecţii fiscale aflate în derulare la data de 8 august 2019, cererea poate fi formulată în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.

Această ipoteză legală creează premisa suprapunerii cu noul normativ pentru acei contribuabili faţă de care au fost iniţiate inspecţii fiscale anterior datei de 8 august, dar care nu au fost finalizate încă sau care au fost finalizate cu mai puţin de 90 de zile anterior intrării în vigoare a noii ordonanţe.

Procedura noii ordonanţe privind acordarea de facilităţi fiscale

Conform comunicatului Ministerului Finanţelor Publice, cele patru tipuri de facilităţi fiscale vizate prin noua reglementare urmează să acopere o plajă mai largă de subiecţi şi situaţii şi nu au în vedere niciun fel de limitări (de exemplu, valorice) de natura celor reglementate de Ordonanţa nr. 6/2019.

De principiu, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la 31 martie 2020, să achite obligaţiile curente (atât obligaţii principale, cât şi accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv), să depună toate declaraţiile fiscale, precum şi să formuleze cererea de anulare a accesoriilor până la data de 15 decembrie 2020.

În mod evident, noua ordonanţă are astfel în vedere şi obligaţiile fiscale care au scadenţa la data de 31 decembrie 2018, respectiv cele vizate de  Ordonanţa nr. 6/2019. La un simplu calcul, se poate observa că un contribuabil s-ar putea bucura de anularea tuturor obligaţiilor accesorii calculate pe o perioadă îndelungată, ce se poate întinde chiar şi până la opt ani.

Mai este de interes vechea procedură de anulare a obligaţiilor de plată accesorii?

În condiţiile în care noile facilităţi fiscale sunt mult mai generoase prin prisma sferei de cuprindere, în mod evident procedura propusă de executivul român va reprezenta prima opţiune pentru contribuabili. Inclusiv pentru cei care au aplicat pentru măsurile prevăzute de Ordonanţa nr. 6/2019, dar nu au finalizat încă procedurile prevăzute de aceasta.

Totodată, procedura reglementată de noua ordonanţă poate reprezenta colacul de salvare sau şansa unei reevaluări inclusiv pentru contribuabilii care, din diverse motive (fie nu au aplicat, fie le-a fost respinsă cererea) nu au beneficiat de amnistia fiscală reglementată de Ordonanţa nr. 6/2019.

Factorii care vor înclina balanţa în decizia oricărui contribuabil care va dori să beneficieze de oricare dintre facilităţile fiscale aflate la dispoziţia sa vor fi – independent de capacitatea de plată pe un termen relativ scurt – oportunitatea de a stinge accesorii aferente unor obligaţii bugetare principale datorate pe o perioadă mai mare de timp,  precum şi termenele de plată extinse potrivit noii proceduri de amnistie.

Cristi Secrieru, Partener, Adelina Raportaru, Managing Associate, şi Mircea Farcău, Associate, Reff & Asociaţii Î Deloitte Legal România