Alin Burcea, CEO Paralela 45: Nu avem sprijinul autorităţilor române în această perioadă. Asistăm la o nepăsare faţă de agenţiile de turism, care realizează 80% din traficul de turişti, şi faţă de angajaţii lor

Autor: Roxana Rosu 13.05.2020

Turoperatorul Paralela 45 îşi reia progresiv activitatea, inclusiv pe anumite destinaţii externe, şi a extins termenul scadent precizat în contractele încheiate pentru vacanţele care au încă plecări incerte,  la 21 de zile înainte de plecare.

“Din ce în ce mai multe ţări îşi propun, şi chiar fac paşi concreţi pentru reînceperea activităţilor turistice, cu respectarea unor norme sanitare de siguranţă, cu care, de altfel, începem să ne obişnuim. Vacanţele fac parte din experienţa noastră de viaţă şi nu putem renunţa la ele. Cum nu putem să stăm la infinit izolaţi. Luăm toate măsurile care se impun şi dăm startul unor călătorii în noile condiţii de viaţă din 2020”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Paralela 45 spune că este pregătită să reia şi destinaţiile externe, acolo unde turismul extern primeşte undă verde, în prima fază fiind vorba despre Grecia, Bulgaria, Croaţia, Cipru şi Turcia.

“Din păcate, nu avem sprijinul autorităţilor române în această perioadă. Asistăm la o nepăsare faţă de domeniul agenţiilor de turism, care realizează 80% din traficul de turişti, al angajaţilor din acest domeniu. În acest tablou nefast, relaţia dintre turist şi agentul lui de turism este esenţială, îi respectăm, le mulţumim pentru încredere şi vrem să mergem mai departe împreună”, declară CEO Paralela 45.