Cooperativa Ţara Mea a trecut de 1.000 de fermieri: "Am preluat producţia a 150 de legumicultori şi din 6 mai am început livrarea în supermarketuri"

Autor: Florentina Niţu 13.05.2020

Cooperativa agricolă Ţara Mea cu sediul în Vaslui, formată din 940 de fermieri până înainte de pandemia de COVID-19 a preluat din luna aprilie activitatea de centralizare, stocare şi livrare a 150 de producători români de legume, producţie ce va merge către hypermarketuri.
Cooperativa Ţara Mea îşi vinde produsele în special în reţeaua de retail Kaufland, dar şi în reţeaua Penny Market.

Producătorii români s-au confruntat în ultima perioadă cu pierderi enorme ale recoltei din cauza faptului că lanţurile de livrare au fost afectate de criza coronavirusului. Totodată, pentru că a fost greu să anticipeze comenzile, producătorii au lăsat legume nerecoltate pe câmp sau nelivrate, lucruri ce au condus la pierderi masive în activităţile micilor producători.

"Precomenzile şi însămânţarea trebuie făcute centralizat, cu un an înainte, pe baza estimărilor din anul trecut. E firesc că un hypermarket să nu poată lucra cu 300 de producători mici. Aceasta este o altă activitate, care necesită o bună organizare şi cunoaşterea a lanţului de producţie. Am preluat noi acest proces anevoios pentru 150 de fermieri români. Am reuşit deja să îi centralizăm şi din data de 6 mai am început să livrăm", a declarat Florin Burculescu, preşedintele cooperativei agricole Ţara Mea.
El a adăugat că până acum între fermierii români şi hypermarketuri lipsea o verigă din lanţ. "Fermierii români au nevoie de susţinere."

Cooperativa Ţara Mea a făcut şi o analiză de piaţă bazându-se pe datele statistice existente din ultimii cinci ani, care arată că România este capabilă să asigure consumul integral de legume şi fructe al locuitorilor săi.

„Este cel mai bun moment să investim în agricultura românească, măcar cât să asigurăm integral consumul propriu, pentru întreaga ţară. Putem face asta. Teren există, fermierii noştri sunt oameni muncitori, iar partea care lipseşte din lanţ – comenzile şi distribuţia – o vom asigura noi. Fermierii au nevoie de centre de colectare şi de aparatură performantă că să poată face faţă cerinţelor hypermarketurilor", a mai spus Florin Burculescu.

Cooperativa Ţara Mea a terminat anul 2019 cu o cifră de afaceri 214 milioane de lei, în creştere cu 7% faţă de anul precedent, iar vânzările au fost în creştere cu 11%. Aceasta este cea mai mare cooperativă agricolă din România.