BRD a amânat ratele a peste 41.000 de clienţi persoane fizice. 62% din solicitările de amânare aprobate au fost pentru 3 luni
Autor:
Cristina Bellu
15.05.2020
BRD-SocGen, a treia bancă de pe piaţa locală după active, transmite că a amânat ratele a peste 41.000 de clienţi persoane fizice, începând cu a doua jumătate a lunii martie, atât prin soluţia proprie de amânare, cât şi prin intermediul OUG 37/2020, numărul creditelor amânate la plată depăşind 46.000, în condiţiile în care anumiţi clienţi au solicitat amânarea mai multor credite, în contextul impactului pandemiei de COVID-19.
Potrivit datelor transmise de BRD, aproximativ 62% dintre solicitările de amânare aprobate au fost pentru 3 luni, 8% pentru 6 luni, în timp ce 17% au optat pentru perioada maximă de amânare, de 9 luni.
Amânările aprobate s-au distribuit în proporţii aproximativ egale între soluţia BRD şi soluţia OUG 37/2020.