15 mai 2020 – Ce vinuri bem în acest weekend, 3 vinuri pentru 3 seri. Recomandările lui Cătălin Păduraru, Preşedintele VINARIUM International Wine Contest
- Îmi tai şi mie 12 găini?
-...?! (ăsta-s eu)
Prietenul meu A., era în faţa mea cu o geantă de PVC, una din acelea în care se înghesuiau câteva zeci de pâini „de dus la ţară” sau în care încăpeau bagajele unei familii de UGSR-ist plecată la Govora (pe lângă cele 3-4 sacoşe multistrat). Geanta, plină de pui albi de Gostat.
Se întâmpla acum 40 de ani. Aveam vreo 11-12 ani. Prietenului meu A., de-o seamă cu mine, îi murise tatăl de infarct cu două zile înainte.
Maică-sa primise puii ăştia de la colegii defunctului soţ pentru a pregăti masa de după înmormântare. Puii ăstia ciudaţi, albi, slabi, înalţi, nu-i vedeai în viaţă decât la televizor la „realizările zootehniei socialiste”. S-a ramificat în mine o dublă teamă: aceea de a deveni killer în serie şi cea specifică momentului în care te afli în preajma unui animal pe care nu l-ai mai întâlnit niciodată.
Cum de ajunsese A. la mine cu această cerere... terifiantă?!
Eram prieteni, trecuseram prin multe năzbâtii (explozibili, capse de acetilură de argint, vânat de şerpi şi tritoni, aruncat spray-uri în ghena de gunoi care ardea mocnit, căutări de cranii). Dar să tai 12 pui?! De fapt, cererea a venit, cumva, firesc.
Cu aproape 1 an înainte mi-am format, fără să vreau, reputaţia de „ORL-ist” pentru găini, specializarea – operaţia de amigdale.
Singur cu mama acasă (fratele meu era ori în armată, ori la facultate la Bucureşti), ne trezim cu o rudă de la ţară care ne lasă o găină. Vie. Roşcată, solidă şi... gălăgioasă.
După o zi şi-o noapte petrecute-n cadă (fără apă, bineînţeles) găina devenise o pacoste pentru noi prin cotcodăceli, cârâieli şi… miros. Drept pentru care mama îmi pune găina în braţe şi-mi spune să găsesc pe cineva s-o taie. Ies în faţa blocului cu animalul, mai mare ruşinea. N-am putut să-ntreb pe nimeni.
Mă-ntorc în casă să caut un cuţit. Găina rămasă-n holul blocului legată de picior şi de calorifer, zgomot şi bătaie de aripi cât să mă pună sub presiune şi mai mare.
Un cuţit... Singurul care ar fi fost „pretabil” era unul lung-lung, cu rizuri largi... pentru pâine. Instrumentar redus, de bibliotecară divorţată şi băiat la pubertate.
Când să renunţ, hotărât să-i dau drumul lighioanei pe stradă (ar fi fost şi ăsta un spectacol) îmi cad ochii pe ciocanul de tocat carne. Pe o parte ciocan, pe o parte secure. Văzusem la ţară că unii tăiau păsările cu cuţitul trecându-le gâtul printre leaţurile unui gard, alţii puneau un picior pe „scurmuş” şi celălalt pe aripi – ceea ce nu mă vedeam în stare, iar alţii- tăiau cu securea. Asta a fost. Tocătorul nostru a devenit instantaneu tomahawk-ul lui Winnetou... la mine-n mână. Ies cu găina. O pun pe trotuar. Întorc privirea. Dau. Se aude cimentul bordurii. Mă uit. De emoţie, am lovit biata găină cu partea de... tocat. Aia fuge şi sare cu gâtul zdrelit. Eu după ea. Şi dă-i. Şi dă-i. Animalu’ în mişcare. Fugi. Mai dă-i. Şi tot aşa de vreo 10 ori. S-a albit maică-mea la faţă când m-am întors în casă cu găina tip şniţel cu pene... Dar, rezolvasem o problemă.
De la asta mi s-a tras şi cu puii prietenului meu.
Dar despre tăierea lor... vinerea viitoare. Şi tot atunci voi spune şi ce legătura are povestirea de mai sus cu vinul.
Tot atunci vom degusta în cinstea celor cu numele de Constantin şi Elena:
Crama Gîrboiu, CONSTANTIN – Merlot, Cabernet Sauvignon şi Fetească Neagră 2016
Crama Oprişor, Cupola Sanctis, SfinŢii Constantin şi Elena 2017
Cramele Recaş – Muse Stars Spumant
- Épiphanie – Fetească Neagră 2017
- Caii de la Letea Ediţie limitată – Cabernet Sauvignon & Fetească Neagră 2015
- Prince Matei – Merlot Rezerva 2013
1. Épiphanie – Fetească Neagră 2017
Nişte ani în urmă, Sarica Niculiţel făcea senzaţie la IWCB VINARIUM. Semne de întrebare se ridicau odată cu sprâncenele celor care nu aflaseră de marele restart declanşat de „Viticola”.
Cu vinurile de astăzi, înregistrăm, la această rubrică, o premieră. O voi formula explicit la finalul celor trei prezentări.
Până atunci mai spun că, la debutul noii entităţi vitivinicole Sarica Niculiţel în piaţă, eram frapat de vinurile albe şi rose tinere şi exuberante.
Darul magic de astăzi este adus de o Fetească Neagră de pe alt taler de balanţă. Linie perfectă, contur tăiat de laser. Personalitatea i se citeşte în toate dimensiunile în care se poate exprima: culoare, miros, gust.
Eleganţă, fermitate, şarm. Practic, alături de încă unul sau două vinuri de Fetească Neagră din acelaşi „ordin”, Épiphanie poate schimba percepţia asupra potenţialului soiului, urcându-l spre palierul despre a cărui existenţă ştim, dar pe care nu-l vedem încă, pentru că e deasupra norilor.
Am fost tentat (defect profesional) să culeg şi să aşez în faţa Dvs., într-o tavă de argint, fructele, condimentele şi… stările care se desprind din acest vin.
Ar fi păcat. E ca şi cum v-aş povesti un film excepţional pe care vi-l recomand să-l vedeţi. Dacă un film bun produce atât de multă satisfacţie prin intermediul a două planuri (văz, auz), imaginaţi-vă acest „film” pe care-l veţi urmări… multisenzorial. Exact ca un film bun, nu poate fi urmărit în orice moment al zilei.
Şi nu e pentru oricine. Sunteţi aleşi.
Vizionare plăcută!
2. Caii de la Letea Ediţie limitată – Cabernet Sauvignon & Fetească Neagră 2015
Să ştiţi că ordinea în care degustaţi vinurile e foarte importantă. Vinul acesta, chiar dacă are Cabernet Sauvignon în componenţa asamblajului, ceea ce, teoretic, l-ar recomanda mai către sfârşitul unei „serii”, nu ar putea „veni” niciodată după Épiphanie.
Ordinea de aici ţine exclusiv de dorinţa mea de a vă atrage atenţia. Atât cât mă pricep.
În realitate, vinurile nu sunt concurente.
Au toate ocazia lor de consum, „pairingul” adecvat. Cheful nostru e important şi el.
Avem nevoie de un vin direct, gustos, cu finisaj fără „intarsii şi foiţe de aur”?
Am făcut un Osso Buco (care ne-a ieşit) şi vrem să ne bucurăm de carnea făcută lent, acoperită cu sosul în care s-au îmbinat ceapa rumenită, morcovul, bucăţile de roşii şi gustul de os şi măduvă?
Avem vinul!
Şi, dacă tot stăm la masă împreună, îmi daţi voie să fiu… neprotocolar? (e o licenţă, n-o cer des)
Am să dezvălui, în termeni greu asimilabili categoriei „academici”, de ce s-ar putea să vă placă mult acest vin. Pentru că… (s-o spun?!)… la fiecare pahar parcă-ţi vine să plescăi ca francezii din Sud. Ca italienii din Sud. Ca portughezii. Şi ca spaniolii.
Asta e ! Judecaţi-mă pentru incitare la comportament „neadecvat”... dar numai după ce degustaţi „sudicul” nostru. Ţlap! [onomatopee neomologată]
3. Prince Matei – Merlot Rezerva 2013
Prince Matei e parte a istoriei vinurilor premium de la noi. Sau, dacă îngăduiţi, e piatra de temelie pentru o construcţie nouă, vinificaţia modernă românească, începută acum 20-25 de ani.
Spuneam mai devreme că astăzi marcăm o premieră la această rubrică. E vorba de faptul că toate vinurile prezentate provin din vii şi crame cu investitori comuni.
Avem un nou salt in business-ul vitivinicol românesc. Viticola Sarica Niculiţel & Domeniile Prince Matei. Câştigul e şi al nostru.
OK. Prince Matei a făcut istorie şi, fără îndoială, s-a înscris pe o orbită neîntreruptă a succesului.
2013 arată ce mult câştigă un vin bun când i se oferă răgazul unei „împliniri” de câţiva ani în cramă.
Purpuriu închis, dens, regal. Nu te saturi de „porumbe” coapte, mure care se joacă cu ierburile uscate şi apetisante linii olfactive de piele, carne afumată şi… violete. Taninurile şi aciditatea, corpul şi finalul extrem de lung anticipează un potenţial imens de păstrare. Vinul ar putea fi consumat ca o clipă pe care-o vrei dilatată, ar putea fi proiectat ca pilon al unei seri magnifice dintr-un viitor pe care-l aştepţi cu durere pentru plăcere. Fără nicio umbră de îndoială, preţios, colecţionabil, formidabil, egoist cu începătorii, educat şi generos cu iniţiaţii.
Personal, mi-aş planifica sticle de „bucurat” până în 2030.
Sfat: Lăsaţi-l în decantor măcar o oră înainte de a-l savura. Aşteptare pentru delectare.