Afaceri de la zero. Carmen Iorgulescu şi Liviu Lepădatu au pornit Ken Academy, un proiect de educaţie antreprenorială şi financiară, cu o clasă de 18 copii şi au ajuns la 200 de cursanţi într-un an şcolar

Autor: Florentina Niţu 19.05.2020

Carmen Iorgulescu şi Liviu Lepădatu au pus bazele Ken Academy, un program de educaţie antreprenorială şi financiară pentru copii, în 2012, în urma unei discuţii la cafea, unde a con­statat că ar fi nevoie de astfel de cursuri pentru şcolari. Astfel, în octombrie 2012 a luat naştere Ken Academy, un proiect operat prin intermediul unui ONG, iar în ianuarie 2013 şi-a deschis porţile pentru 18 copii. 

„În anul şcolar 2019- 2020, progra­mul Ken Academy are înscrişi 203 copii“, po­vesteşte Carmen Iorgulescu, fondatoa­rea proiectului care dă astfel un ordin de mă­rime privind dezvoltarea Ken Academy. Pe lângă copiii înscrişi şi care participă la cursuri săptămânale, programul merge în şcoli şi în cadrul unor evenimente precum Săptămâna Altfel sau la invitaţia unor profesori, diriginţi. 

„Programul de educaţie financiară şi an­tre­prenorială nu este dedicat exclusiv copi­ilor care au aplecare pentru antrepre­noriat. Este vorba despre un set de abilităţi antre­pre­noriale, un stil de gândire, înţelepciune finan­ciară să îşi drămuiască activităţile în funcţ­ie de cât de mulţi sau puţini bani au la un moment dat“. 

Programul se desfăşoară pe parcursul unui an şcolar, iar cursurile sunt dedicate copi­ilor cu vârste între 7 şi 13 ani. Costurile variază între 650 şi 1.300 de euro într-un an. Cursurile sunt predate de freelanceri şi antreprenori, care au experienţă de business, dar şi de comunicare. 

Cursurile Ken Academy sunt însă imple­men­tate în şcoli private ca materie opţională, iar Carmen Iorgulescu crede că părinţii ar trebui să intro­du­că în educaţia copiilor ele­men­te şi noţiuni fi­nan­ciare încă de la vârsta de 5 ani. „Părinţii ar trebui să simuleze anumite situaţii în casă şi să plătească munca făcută de copii pentru diverse activităţi, dar trebuie să vadă cum o fac. Trebuie să-i implici pe copii în nişte activităţi pe care în mod uzual nu le-ar face, dar asta numai când sunt mici“. 

Până în prezent câteva mii de copii au ur­mat cursurile Ken Academy, iar odată cu pan­de­mia de COVID-19 acestea s-au mutat în online, iar Carmen Iorgulescu se gândeşte la ex­tinderea businessului şi în afara Bucureştiului. 

„Numărul cererilor a crescut din multe oraşe mari şi online-ul ne permite să ieşim în afara Capitalei.“

În această perioadă, Ken Academy a dezvoltat şi un program pentru educaţia făcută acasă de către părinţi, astfel încât să vină în sprijinul acestora.  

„Am creat în permanenţă, am făcut programe noi pentru online, însă sper să ne în­toarcem în offline, pentru că este incom­parabil. Copiii s-au adaptat mai uşor decât noi la mediul online, chiar unul dintre ei a venit cu ideea să facem cursurile online“. 

Carmen Iorgulescu spune că sistemul de învăţământ din România este „arhaic şi se mişcă lent“ şi îi lipseşte o componentă importantă, partea experimentală, care face legătura dintre informaţie şi memorare. „Acest program nu este în şcoala românească din cauza sistemului greoi, o anomalie a învăţământului de stat.“

Pentru dezvoltarea Ken Academy actualul context social a deschis noi oportunităţi, mai ales că intrarea cu o serie de cursuri în zona online permite şi extinderea către un public mai numeros din marile oraşe. Astfel, noile proiecte de cursuri dezvoltate de Ken Academy se adresează şi copiilor din afara Capitalei, o zonă care nu era ţintită până la începutul acestui an de către fondatori. 

„Am securizat partea financiară şi acum ne focusăm pe dezvoltare“, spune Carmen Iorgulescu. Ea adaugă că în medie, într-un an, încasările ajung la peste 100.000 de euro, însă cel mai important aspect urmărit de fondatori este satisfacerea nevoii de cunoaştere a celor mici şi acoperirea unui teritoriu pe care şcoala românească nu îl prinde în nicio curriculă. „Unii dintre primii novici ai Ken Academy deja au început să îşi lanseze anumite proiecte antreprenoriale“. 

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

- Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero

- În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.