Florin Luca, care a fost economist-şef al CEC Bank, preia funcţia de CEO al GAC Innovation East Europe

Autor: Mircea Nica 19.05.2020

Florin Luca, care a fost economistul-şef al CEC Bank 3 ani, a fost numit în funcţia de CEO al GAC Innovation East Europe, o companie de consultanţă în inovaţie şi performanţă, potrivit informaţiilor transmise de companie. 

„Sosirea lui Florin reflectă dorinţa noastră de a ne dezvolta şi a împărtăşi expertiza pe care o avem în domeniul inovaţiei în ţările Europei de Est, având ca principal motor România, o ţară recunoscută pentru capacităţile inovatoare ale mediilor sale de afaceri şi academice“, a transmis Christophe Boytchev, CEO al Grupului GAC. 

Florin Luca este absolvent al Academiei Militare de la Saint-Cyr din Franţa pe domeniul Finanţe Publice, cu peste 20 de ani de experienţă managerială internaţională.