Federaţia Părinţilor: Organizarea evaluării naţionale şi a examenului de bacalaureat va fi un mare experiment anul acesta

Autor: Ramona Cornea 20.05.2020
„Dincolo de ordinele emise de către MEC care stabilesc nişte principii de distanţare fizică sau igienă suplimentare, nu am văzut niciun inspectorat care să construiască scenarii concrete cu fiecare instituţie de învăţământ în parte.“

Elevii vor susţine în acest an exa­menele de bacalaureat şi evaluare naţională în condiţii speciale. 

Şcolile şi liceele trebuie să ia măsuri de protecţie pentru perioada în care elevii de clasa a VIII-a şi cei de clasa a XII-a vor merge la pregătirea pentru examene şi apoi pentru zilele în care vor susţine Baca­laureatul şi evaluarea na­ţională. Părinţii sunt sceptici cu privire la capacitatea Ministerului Educaţiei de a organiza în siguranţă aceste examene.

„Organizarea examenelor de final de ciclu, evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat, vor fi anul acesta un mare experiment. Suntem conştienţi cu toţii că trăim o situaţie excep­ţională pentru care nimeni nu are soluţia perfectă. Fireşte, cele mai mari te­meri sunt provocate de predictibila incapaci­tate a autorităţilor de a organiza aceste examene în condiţii de maximă siguranţă“, a spus pentru ZF Corina Ata­nasiu, preşedintele FEPAL - Federaţia Părin­ţilor şi Aparţinătorilor Legali.