Avertizare ANM: Cod portocaliu de inundaţii în şapte judeţe

Autor: Andreea Tobias 20.05.2020

Hidrologii au emis miercuri o avertizare cod portocaliu de inundaţii, valabilă pentru şapte judeţe. Sunt posibile depăşiri ale cotelor de apărare pe râuri din Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Vâlcea şi Argeş. Râuri din alte zone sunt sub alertă cod galben.

Potrivit hidrologilor, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare începând de miercuri după-amiază până vineri dimineaţă.

Sub avertizare cod galben de inundaţii sunt râuri din judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Braşov, Argeş, Vâlcea, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa şi Buzău.

Avertizarea cod portocaliu vizează râuri din Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Vâlcea şi Argeş şi e în vigoare în intervalul miercuri ora 22.00 – joi ora 20.00.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.