Municipiul Carei a luat peste 4 mil. euro de la UE pentru realizarea unui centru multifuncţional

Autor: Laurentiu Cotu 20.05.2020

Municipiul Carei, judeţul Satu Mare, a câştigat un proiect european de 23,1 mil. lei (4,8 mil. euro), din care 19,6 mil. lei (peste 4 mil. euro) reprezintă  sprijinul financiar nerambursarbil din Fondul European de Devoltare Regională, pentru realizarea unui centru multifuncţional, care să cuprindă  o bibliotecă, o sală de proiecţie, o sală de meditaţie cu muzică ambiamentală şi spaţii de recreere. Proiectul prevede şi amenajarea la demisol a unei parcări cu o capacitate de 70 de locuri.

’’Este cea mai mare investiţie din judeţ într-un imobil cu destinaţie culturală din ultimii 40 de ani, fiind vorba de aproape 5 milioane de euro. De asemenea, în scurt timp vom semna şi contractul de finanţare pentru proiectul privind construirea unui centru recreativ în zona stadionului Victoria, în valoare de 2,9 milioane euro”, a declarat Eugen Kovacs, primarul municipiului Carei, într-un comunicat de presă. Centrul recreativ va cuprinde un bazin de înot (25 m lungime cu şase culoare) şi o sală de gimnastică de mici dimensiuni, care va avea alături un teren de fotbal.