CNAIR a semnat un contract de peste 276 milioane de lei pentru execuţia drumului naţional dintre Târgu Frumos şi Botoşani

Autori: Laura Buciu , Mediafax 20.05.2020

CNAIR a semnat, miercuri, contractul pentru proiectarea şi execuţia DN 28B, Târgu Frumos – Botoşani. Valoarea contractului este de peste 276 milioane lei, bani europeni, iar lucrarea va fi gata după doi ani, la care se adaugă cinci luni perioadă de proiectare.

Potrivit CNAIR, a fost a semnat, miercuri, contractul de „Proiectare şi execuţie DN 28B Târgu Frumos - Botoşani", lucrarea urmând să fie realizată de Asocierea SC Aqua Parc SRL - SC Mavgo Holding SRL – Vahostav - SK a.s. – Trameco SA.

Valoarea contractului este de 267.309.612,02 lei, fără TVA, reprezentând fonduri europene nerambursabile.

CNAIR a anunţat că va exista o perioadă de cinci luni de proiectare, care include aprobarea de către Beneficiar a Proiectului Tehnic şi a Detaliilor de Execuţie, precum şi obţinerea Autorizaţiei de Construire şi alte 24 de luni - perioada de execuţie care începe de la momentul finalizării perioadei de proiectare şi obţinerii Autorizaţiei de Construire.

„Perioada de garanţie a lucrărilor ofertată de Asocierea declarată câştigătoare este de 96 de luni. Perioada de garanţie începe de la momentul aprobării de către Beneficiar a Procesului Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor şi se termină la momentul aprobării de către Beneficiar a Procesului Verbal de Recepţie Finală”, anunţă CNAIR.

Drumul Naţional 28B, Târgu Frumos-Botoşani, are o lungime de 71,512 kilometri.