Cristian Herghelegiu, CEO, Dendrio: Infrastructura digitală în România este semnificativ mai importantă decât cea fizică. Dacă rămânem doar la asfalt, nu vom ajunge niciodată din urmă economiile avansate

Autor: Alex Ciutacu 21.05.2020

Dezvoltarea unei infrastructuri digitale s-ar putea dovedi mai imporantă în economie decât dezvoltarea infrastructurii rutiere, întrucât ar oferi o şansă accelerată României de a ajunge din urmă economiile avansate, apreciază Cristian Herghelegiu, CEO, Dendrio, în cadrul videoconferinţei ZF Cybersecurity Trends 2020.

„Aş spune că în grup avem convingerea maximă că infrastructura digitală în România este semnificativ mai importantă decât cea fizică. Nu pentru că nu mi-aş dori sute de mii de km de autostradă în cursul vieţii noastre. Ce spun este că dacă livrăm aceşti km de autostradă, dar rămânem doar la asfalt, nu vom ajunge niciodată din urmă economiile avansate. Vom fi poate mai aproape, mai facem un pas, dar atât. În schimb, în zona de infrastructură digitală, dacă am continua ce am început acum 20 de ani putem face o diferenţă semnificativă. Putem depăşi multe state, putem deveni centru de cercetare pe infrastructură IT”, a expplicat Cristian Herghelegiu, CEO, Dendrio, parte a grupului Bittnet.

El a spus că guvernul ar trebui să acorde 2% din PIB şi pentru economia digitală, la fel cum acordă pentru apărare.

„Mi se pare un semn pozitiv că mai multe autorităţi vor să înleznească acest drum. Noi credem că dacă avem 2% din PIB alocat pentru armată, am putea aloca 2% şi pentru această societate digitală”, a explicat Herghelegiu.