ZF Live. Dumitru Nancu, FNGCIMM: Ne aşteaptă o avalanşă de aprobări de credite de săptămâna viitoare. Toate cele 22 de bănci au în acest moment peste jumătate din plafon subscris, evaluat, în faza de preaprobare, deci cererile aprobate nu sunt puţine

Autori: Robert Manea , Ramona Cornea 25.05.2020

„S-a subscris în evaluare şi spre aprobare jumătate din plafon, iar băncile spun că au primit într-o săptămână volumul de cereri pe care le primeau în şase luni de zile.“

Până vineri, 582 de IMM-uri care au aplicat pentru finanţare prin programul IMM Invest au primit finanţare în valoare de 500 mil. lei, spune Dumitru Nancu, director general al director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).

„Circa 59.000 de companii au depus cereri până acum în cadrul programului IMM Invest. Dintre acestea, noi am transmis 53.138 către instituţiile bancare. S-a sub­scris în eva­luare şi spre aprobare jumă­tate din plafon, iar băncile spun că au primit în o săptămână volumul de cereri pe care le primeau în şase luni de zile. Au fost aprobate 582 de cereri, finalizate, cu finanţare în valoare de jumătate de miliard de lei“, a declarat Dumitru Nancu în cadrul emisiunii de business ZF Live.