Celebrul antreprenor Ray Dalio vorbeşte despre ordinea mondială aflată în schimbare: Toate imperiile care prosperă, treptat ajung în declin, generând revoluţii şi războaie, urmate de o nouă ordine mondială. Marile cicluri din ultimii 500 de ani

Toate imperiile au cicluri istorice care culminează cu o perioadă de prosperitate şi pace, dar care treptat se transformă în declin, generând revoluţii şi războaie, urmate de o nouă ordine mondială, explică antreprenorul şi filantropul Raymond Dalio, analizând situaţiile Statelor Unite şi Chinei.

"În capitolul 1 ("Imaginea generală într-o prezentare scurtă"), am analizat arhetipurile ascensiunii şi declinului imperiilor şi monedelor acestora, precum şi diversele tipuri de putere pe care le-au câştigat şi le-au pierdut, iar în Capitolul 2 ("Marele ciclu al banilor, creditelor, datoriilor şi activităţilor economice") şi în anexa sa ("Schimbarea valorii banilor"), am examinat ciclurile monetare, ale creditelor şi datoriilor. În acest capitol, voi analiza ascensiunea şi declinul imperiilor olandez, britanic şi american, ale monedelor acestora şi voi ajunge la ascensiunea imperiului chinez", afirmă miliardarul american Raymond Dalio, antreprenor specializat în fonduri de investiţii şi filantrop, în articolul intitulat "Ordinea mondială aflată în schimbare: marile cicluri din ultimii 500 de ani".

"Deşi evoluţia imperiilor şi a monedelor este o poveste continuă, care a început înainte de istoria înregistrată, în acest capitol voi începe analiza din anul 1600. Obiectivul meu este să stabilesc unde suntem acum din perspectivă istorică şi să aducem datele la zi. Voi începe prin a examina foarte pe scurt cum arată aceste Mari Cicluri şi apoi să fotografiez ultimii 500 de ani pentru a arăta specificităţile acestor Mari Cicluri, înainte de a examina mai îndeaproape declinurile imperiilor olandez şi britanic şi ale monedelor lor. Apoi, voi arăta cum s-a produs declinul imperiului britanic şi al lirei, transformându-se în ascensiunea imperiului american şi a dolarului, observând şi emergenţa imperiului chinez şi a yuanului. Aceste lucruri ne vor aduce în prezent şi ne vor pregăti de ceea ce urmează să se întâmple", subliniază Raymond Dalio.

Marele ciclu de viaţă al unui imperiu

La fel cum există un ciclu de viaţă al omului care de obicei durează aproximativ 80 de ani (mai mult ori mai puţin) şi niciunul nu este exact identic dar majoritatea sunt similare, există un ciclu de viaţă analog al imperiului, care prezintă specificităţi ale unui model.

Ciclul de viaţă al unui imperiu, început prin ascensiune şi încheiat prin declin, se înscrie în configuraţia ordinii mondiale. Pe scurt, etapele sunt, conform unui grafic în formă de clopot: o curbă în ascensiune cu etapele noua ordine mondială, pace, prosperitate şi creşterea datoriei productive, datorii fără acoperire în active şi discrepanţe majore ale avuţiei, urmate de vârful curbei prosperităţii şi începerea declinului, prin etapele incapacităţii de plată a datoriilor şi scădere economică, tipărire de bani şi noi credite, revoluţii şi războaie, restructurări ale datoriilor suverane şi modificări politice, o nouă ordine mondială.

"Pe scurt, după crearea unui nou set de reguli şi instituirea unei noi ordini mondiale, există de obicei o perioadă paşnică şi prosperă. Pe măsură ce oamenii se obişnuiesc cu asta, mizează tot mai mult pe continuitatea prosperităţii şi se împrumută din ce în ce mai mult pentru menţinerea acestei situaţii, ceea ce duce la ajungerea în starea datoriilor neacoperite. Pe măsură ce creşte prosperitatea, cresc şi diferenţele de avuţie. La un moment dat, datoriile neacoperite explodează, ceea ce duce la tipărirea de bani, credite suplimentare şi din ce în ce mai multe conflicte interne, ceea ce duce la o revoluţie pentru redistribuirea avuţiei, care se poate face în mod paşnic ori prin violenţă. De obicei, în acest moment al ciclului, imperiul conducător care a câştigat ultimul război economic şi geopolitic este mai puţin puternic în raport cu puterile rivale care au prosperat în perioada favorabilă, şi, date fiind condiţiile economice nefavorabile şi disensiunile dintre puteri, apare un fel de confict. Datoriile, crizele economice interne şi mondiale generează revoluţii şi războaie în urma cărora apar noi câştigători şi învinşi. Apoi, câştigătorii se reunesc pentru a crea noua ordine internă şi mondială", explică Raymond Dalio, notând că Statele Unite sunt acum cel mai puternic imperiu, dar nu la o diferenţă mare de principalul rival, fiind în declin, în timp ce puterea Chinei este în ascensiune rapidă, nemaifiind alte puteri la un nivel apropiat.

Astfel, conform unui grafic în care coeficientul puterii maxime este 1,0, Statele Unite sunt acum la nivelul 0,8 (în scădere de la 1,0), China se află la nivelul 0,6 (în creştere), iar Rusia este la nivelul 0,3.

Un alt grafic observă ascensiunea şi declinul imperiilor olandez, britanic, american şi chinez în ultimele patru secole. În prezent, puterea SUA pare a fi în declin după atingerea vârfului, în timp ce China este în ascensiune.

Autorul observă că ascensiunea şi declinul unui imperiu poate fi observată în funcţie de indicatorii privind situaţia educaţiei, comerţului, inovării şi tehnologiei, productivităţii, competitivităţii, funcţionării centrelor financiare, capabilităţile militare şi activele rezervelor.

În ultimii 500 de ani, ascensiunea şi decăderea imperiilor au urmat acest model. Astfel, imperiul olandez a început să se afirme în anii 1500-1600, în contextul declinului imperiului spaniol, dobândind putere suficientă în 1581. În anul 1750, britanicii au devenit mai puternici decât olandezii, urmând o serie de conflicte militare în anii 1780-1784. Britanicii au câştigat atât din punct de vedere financiar, cât şi militar. În context, la sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19, în Europa au avut loc o serie de războaie, iar alianţele s-au schimbat frecvent. Britanicii şi aliaţii lor au fost câştigători în 1815.

Puterile câştigătoare (Anglia, Rusia, Austria şi Prusia) au stabilit ulterior o nouă ordine mondială, prin congresul de la Viena şi Tratatul Paris, marcând începutul "secolului imperial" britanic, cu instituirea capitalismului, Prima Revoluţie Industrială, prosperitate.

După A Doua Revoluţie Industrială, disensiunile din anii 1900-1914 referitoare la împărţirea avuţiei şi controlul geopolitic au condus la războaie şi revoluţii (ex: 1917, Rusia).

Primul Război Mondial (1914-1918) s-a soldat cu moartea a 8,5 milioane de militari şi a 13 milioane de civili. A urmat gripa spaniolă, soldată cu moartea a 20-50 de milioane de oameni.

În mod tipic, după război, puterile câştigătoare (SUA, Marea Britanie, Franţa, Japonia şi Italia) s-au reunit pentru a stabili noua ordine mondială. Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919, s-a încheiat prin Tratatul Versailles. Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria au pierdut teritorii. Statele Unite au devenit putere mondială.

În acest context, amplificat de criza economică din anii 1930, Japonia şi Germania au început expansiuni teritoriale, generând războaie în Europa şi Asia, care au culminat cu Al II-lea Războiul Mondial, încheiat în anul 1945 şi câştigat de ţări care au utilizat noi tehnologii (ex: SUA, bomba nucleară). Cum se întâmplă de obicei după războaie, puterile câştigătoare (SUA, Marea Britanie şi Rusia), au stabilit noua ordine mondială. În timp de SUA şi aliaţii au aplicat o abordare democratic-capitalistă în distribuirea resurselor, URSS (Rusia) a instituit sistemul comunist, la fel şi China.

În contextul în care Uniunea Sovietică, putere nucleară, a înregistrat eşecuri economice din cauza incapacităţii de susţinere a extinderii teritoriale şi a cursei înarmării, s-a destrămat în 1991.

În China, moartea lui Mao Zedong în 1976 l-a adus la putere pe Deng Xiaoping, care a introdus elemente capitaliste în economie, inclusiv conceptul de proprietate privată asupra marilor companii, dezvoltarea creditării şi a pieţelor financiare, inovaţii tehnologice şi apariţia miliardarilor. China a devenit mai puternică din multe puncte de vedere, iar acum are o ascensiune a puterii într-un ritm mai rapid decât Statele Unite şi alte ţări dezvoltate, concluzionează autorul.