Avertizare ANM: Urmează ploi şi vijelii în toată ţara. Când se va termina cu vremea rea

Autor: Laura Buciu 25.05.2020

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare de ploi şi vijelii în toată ţara, valabilă până miercuri noaptea. 

Potrivit meteorologilor, de luni, de la ora 12.00, până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Instabilitatea se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 - 40 l/mp.

Meteorologii avertizează că e posibil ca vremea să se menţină instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.