WhatsApp vine cu o nouă funcţie pentru utilizatori. Cum vei putea adăuga noi contacte

Ziarul Financiar 25.05.2020

WhatsApp a început să testeze o nouă funcţie şi va permite adăugarea contactelor prin scanarea codurilor QR. Cele mai mai noi versiuni beta de WhatsApp pentru Android şi iOS au primit un update care aduce posibilitatea adăugării contactelor prin coduri QR.

Cea mai recentă versiune beta lansată de WhatsApp permite adăugarea contactelor prin scanarea codurilor QR, informează The Verge.

Funcţia, care este disponibilă în versiune beta atât pentru iOS, cât şi pentru Android, poate fi găsită în meniul de setări al aplicaţiei, unde există opţiuni pentru a afişa propriul cod, precum şi pentru a scana alte persoane.

De asemenea, un cod QR poate fi revocat dacă este distribuit unei persoane căreia utilizatorul nu doreşte să îi transmită numărul său.

Noua facilitate poate părea minoră, însă adăugarea de contacte pe WhatsApp poate fi un proces anevoios. În acest moment, serviciul se bazează pe adăugarea unui nou contact în agenda de telefon a telefonului, ceea ce creează un pas suplimentar enervant atunci când utilizatorul vrea să comunice cu cineva doar prin intermediul WhatsApp.

Codurile QR sunt o modalitate mult mai convenabilă de a adăuga pe cineva în agendă, mai notează sursa citată.