Viitoarele modele Dacia vor avea platforme, dar şi elemente de caroserie comune cu modelele Renault

Autor: Bogdan Alecu 28.05.2020

Dacia se va integra tot mai mult în Alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi, care va utiliza nu doar platforma tehnică, ci şi componente comune de caroserie în cazul mai multor modele, iar Duster va rămâne un model realizat atât cu Renault, cât şi cu Nissan în ceea ce priveşte partea tehnică.

Groupe Renault, Nissan Mo­tor şi Mitsubishi Motors Cor­poration, care împreună formează Alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi, au anun­ţat ieri noua strategie prin care au în plan să reducă şi mai puternic cheltuielile re­ducând şi mai mult numărul plat­formelor tehnice utilizate, dar şi a unor componente de caroserie.

Spre exemplu, în Brazilia, o piaţă importantă unde Renault comercializează şi produce sub brand propriu modelele Duster, Logan, Sandero şi Sandero Stepway, Alianţa utilizează acum patru platforme, două ale Renault şi două ale Nissan pentru şase modele. În noua schemă, va fi utilizată o singură platformă comună pentru Renault şi Nissan pentru şapte modele din care se va produce un volum de 300.000 de maşini anual.