CFA România: Listarea pachetelor minoritare în companiile de stat este şi trebuie să fie în continuare prioritară

Autor: Tibi Oprea 28.05.2020

Asociaţia analiştilor financiari CFA România spune că proiectul de lege adoptat de Senat pe 19 mai care interzice înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci şi la orice societate la care statul este acţionar, indiferent de cota de participaţie, pentru o perioadă de doi ani poate afecta dezvoltarea pieţei de capital din România şi nu ajută la recuperarea economiei în acest an sau în următorii. „Considerăm că există riscul ca propunerea legislativă să se dovedească contraproductivă şi susţinem că nu trebuie avansată fără studii de impact dezbătute public şi fără a avea în vedere consecinţele acesteia în întreaga economie. Este de dorit să se evite situaţii similare unor proiecte avansate în ultimii ani, în sensul în care anumite reglementări au avut nevoie de modificări ulterioare – unele dintre ele de mai multe ori – pentru a elimina inadvertenţele sau consecinţele dezastruoase (a se vedea OUG 114/2018), ori chiar încălcarea directivelor europene în domeniul legiferat”, transmite CFA.