Pe aripile crizei: American Airlines concediază 30% din management. Aproape 40.000 de angajaţi au plecat de la începutul anului, fie spre pensionare, fie în concediu fără plată

Autor: Alex Ciutacu 28.05.2020

Compania aeriană American Airlines se pregăteşte să concedieze 30% dintre angajaţii din management, ceea ce însemnă circa 5.000 de locuri de muncă, întrucât criza actuală a afectat businessul operatorului, conform unui anunţ transmis de gigant către angajaţi, citat de CNBC.

Operatorul a început să ofere prime pentru oamenii care pleacă de bună voie şi va lansa noi eforturi în acest sens luna viitoare, într-un plan care vizează angajaţii din prima linie, precum însoţitorii de zbor.

„Avem o parte din fundamentele necesare stabilităţii, bazându-ne pe lichiditatea pre-pandemie, ajutorul financiar de la guvern şi cash-ul strâns în pieţele financiare, însă trebuie să ne reducem structura de costuri, inclusiv pe partea de beneficii şi prime”, a spus Elise Eberwein, vicepreşedinte al American Airlines, într-o notă trimisă către angajaţi.

La fel ca ceilalţi operatori, American încearcă să îşi reducă din costuri după prăbuşirea înregistrată la nivel de cerere – care le-a adus primele pierderi din ultimii ani.

Chiar dacă în ultimele săptămâni au apelat mai mulţi oameni la transport aerian, cererea este încă la doar 20% din nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

La finalul anului 2019, American Airlines avea 130.000 de angajaţi, iar până acum peste 39.000 de oameni au plecat în concediu fără plată sau au trecut la o pensionare anticipată.