​Florin Pogonaru intră în acţionariatul Prodplast cu o investiţie de 4,3 milioane de lei. Omul de afaceri a cumpărat luni 10% din companie

Autor: Tibi Oprea 28.05.2020

Producătorul de mase plastice Prodplast (simbol bursier PPL) a anunţat joi la Bursă că Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), a raportat o deţinere de 9,99% la companie, respectiv o participaţie pe care a achiziţionat-o luni, 25 mai.

Astfel, omul de afaceri a cumpărat luni 1,7 milioane de acţiuni la preţul de 2,52 lei pe unitate, respectiv cu 3,82% mai mic faţă de preţul de piaţă, investiţie care s-a ridicat la 4,3 milioane de lei, potrivit calculelor realizate de ZF.

Luni, la ora 15.12, au fost înregistrate în sistemul Bursei de Valori Bucureşti două tranzacţii de tip DEAL cu 2,97 de milioane de acţiuni ale Prodplast în valoare totală de 7,5 milioane de lei, potrivit datelor de la Bursă. Pachetele de acţiuni schimbate de investitori în şedinţa de luni reprezintă 17,4% din totalul acţiunilor emise de companie, potrivit calculelor realizate de ZF.

Pe de altă parte, Prodplast a raportat în şedinţa de marţi că Tudor-Alexandru Georgescu, director general al companiei, a cumpărat pe 25 mai 1,27 de milioane de acţiuni la societate, la preţul de 2,52 de lei pe unitate, tranzacţie în valoare de 3,2 milioane de lei, potrivit calculelor ZF.

Acest lucru înseamnă că Tudor-Alexandru Georgescu şi Florin Pogonaru au fost cel mai probabil cei doi cumpărători.

În urma acestei tranzacţii, Tudor-Alexandru Georgescu deţine 9,4% din capitalul social al Prodplast, potrivit datelor BVB.

Recent, consiliul de administraţie al Prodplast i-a acordat lui Tudor-Alexandru Georgescu încă trei ani la conducerea companiei.

Datele de la BVB arată că Prodplast Bucureşti este deţinută în proporţie de 33% de Nord Bucureşti, în timp ce SIF Oltenia deţine 27,4% din numărul de acţiuni. Însă din raportul pe T1/2020 al SIF Oltenia, reiese că SIF5 ar avea 17,4% din Prodplast, adică o deţinere similară cu pachetul vândut, ceea ce înseamnă că societatea ar putea fi vânzătorul.

De la începutul anului, acţiunile PPL înregistrează o creştere de 1,55%, pe fondul unui rulaj de 7,6 mil. lei, emitentul ajungând la 44,7 mil. lei capitalizare.