Marian Ion, ING Tech România, un centru de servicii cu afaceri de 53 mil. euro în 2019, în creştere cu 50%: Inginerii noştri vor lucra tot mai mult la proiecte în zona digitală, aplicaţii web şi mobile. Vom începe să dezvoltăm partea de mobile pentru Olanda şi Belgia

Autor: Ioana Nita 01.06.2020

Compania s-a adaptat rapid la situaţia de criză cauzată de pandemia de COVID-19, tot procesul de recrutare realizându-se online, în condiţiile în care toţi angajaţii au început să lucreze de acasă încă de pe data de 11 martie.

ING Tech România, hubul global de dezvoltare de software al grupului financiar de origine olandeză ING, a recrutat de la începutul acestui an şi până acum 90 de persoane, din care 60 chiar în ultimele luni afectate de pandemia de COVID-19. Astfel, compania a ajuns în prezent la un număr total de peste 900 de angajaţi, de la 500 în 2018, iar ţinta pentru anul curent este de a depăşi pragul de 1.000 de salariaţi.

„Până acum am adăugat 90 de oameni noi în echipă anul acesta, iar până la finalul anului vrem să mai angajam încă 150 de persoane. Avem proiecte stabile pe tehno­logii noi care sunt «challenging» fiindcă soluţiile pe care le dezvoltăm sunt folosite la nivel global de milioane de clienţi. Ca bancă suntem axaţi pe tehnologie, iar proiectele trebuie să ţină pasul. Comportamentul clientului se schimbă şi va fi bazat tot mai mult pe digital“, a declarat pentru ZF Marian Ion, CEO-ul ING Tech România.