Ungaria: un vechi prieten al lui Lorinc Meszaros, aliat al premierului Orban, câştigă un proiect uriaş de construire a unui pod peste Dunăre

Autor: Catalina Apostoiu 01.06.2020

Asociatul lui Lorinc Meszaros va construi un nou pod peste Dunăre de ordinul a milioane de euro care va lega oraşele Paks şi Kalocsa, potrivit Daily News Hungary. Compania deţinută de Laszlo Szijj, Duna Aszfalt, are la dispoziţie aproximativ 40 de luni pentru a finaliza proiectul care va costa aproximativ 260 milioane de euro (92 miliarde de forinţi).