Susana Laszlo, Cosmetic Plant: Criza anterioară ne-a arătat că nu trebuie să te opreşti, ci să mergi înainte cu proiectele stabilite. Noi vrem să construim o nouă fabrică cu fonduri europene

Autor: Cristina Roşca 02.06.2020

Producătorul de cosmetice Cosmetic Plant din Cluj-Napoca a fost fondat acum circa trei decenii de familia Susanei Laszlo şi a ajuns la afaceri 2,5 milioane de euro în 2018, ultimul an pentru care există date publice.

Compania clujeană Cosmetic Plant, unul dintre cei mai importanţi jucători români de pe piaţa de circa 1 mld. euro a produselor cosmetice, a trecut cu bine testul supravieţuirii în această perioadă marcată de pandemia de COVID-19, spune Susana Laszlo, directorul general şi acţionarul Cosmetic Plant.

„Nu este o perioadă bună dar, ca în orice situaţie de acest fel, există şi partea plină a paharului. Criza poate fi şi o oportunitate, un imbold pentru a progresa. Din fericire, putem spune că suntem una dintre companiile care au trecut cu bine testul supravieţuirii în această perioadă.“ Antreprenoarea precizează despre Cosmetic Plant că este pe piaţă de aproape 30 de ani, iar în acest timp acţionarii şi executivii au învăţat să gestioneze corect resursele, să fie flexibili în momente cruciale şi să nu se abată de la drumul stabilit în ceea ce priveşte proiectele de cercetare şi dezvoltare de noi produse.