Firma de avocatură RTPR a cooptat-o pe Raluca Năstase, unul dintre cei mai experimentaţi avocaţi în real estate din România, ca Partener

Autor: Cristina Bellu 02.06.2020

Raluca Năstase, unul dintre cei mai experimentaţi avocaţi în real estate din România, a fost cooptată ca Partener în cadrul casei de avocatură RTPR. Ea se alătură lui Costin Tărăcilă, Victor Pădurari, Alexandru Retevoescu, Mihai Ristici, Valentin Berea şi Alinei Stăvaru, după ce a activat 14 ani, tot în calitate de Partener, în cadrul casei de avocatură Biriş Goran.

Raluca Năstase a coordonat peste 40 de proiecte din domeniul real estate, gestionând tranzacţii complexe ce implică restructurări, titluri de proprietate, due diligence, litigii, construcţie şi dezvoltare, închiriere. În insolvenţă, Raluca Năstase s-a remarcat ca unul dintre cei mai experimentaţi profesionişti, activând şi ca administrator sau lichidator judiciar în proiecte în valoare de sute de milioane de euro pentru companii active în domeniul imobiliar, transporturi şi farmaceutic. De asemenea, Raluca Năstase este un avocat pledant/litigator, cu o importantă rată de succes, transmit reprezentanţii RTPR.

RTPR este una dintre cele mai experimentate şi apreciate firme de avocatură din România pentru diferite arii de practică, printre care Corporate/M&A, Drept bancar şi finanţări, Pieţe de capital, Soluţionarea disputelor, Dreptul Concurenţei, Energie şi resurse naturale, Real estate şi Construcţii, Dreptul Muncii şi Dreptul Proprietăţii Intelectuale.