Grupul german E.ON, cu operaţiuni în România, a finalizat preluarea innogy, subsidiara companiei rivale RWE. Johannes Teyssen, CEO: În lunile următoare ne vom concentra pe integrarea tuturor operaţiunilor innogy în Grupul nostru

Autor: Cristina Bellu 02.06.2020

Grupul german  E.ON, cu o prezenţă importantă pe piaţa din România, anunţă finalizarea tranzacţiei prin care preia în totalitate Innogy, divizia de energie regenerabilă a companiei rivale RWE, devenind astfel unul dintre principalii operatori de reţele de energie şi infrastructură energetică din Europa.

“În lunile următoare ne vom concentra pe integrarea efectivă a tuturor operaţiunilor iniţiale ale innogy în Grupul nostru”, transmite Johannes Teyssen, CEO E.ON.

În 2018, E.ON a anunţat că vrea să preia Innogy într-o tranzacţie complexă, evaluată la aproximativ 20 de miliarde de euro, la momentul respectiv.

La mijlocul lunii septembrie 2019, Comisia Europeană a dat undă verde tranzacţiei, iar în martie 2020, Adunarea Generală a innogy a adoptat o rezoluţie pentru a transfera acţiunile rămase ale acţionarilor minoritari către E.ON, în schimbul unei compensaţii băneşti adecvate, ca parte a fuziunii.

“În conformitate cu normele legislaţiei societăţilor pe acţiuni, un auditor numit de către instanţă a confirmat că plata în numerar a 42,82 euro per acţiune corespunde cerinţelor. Acţiunile innogy vor fi cel mai probabil delistate în această săptămână. Orice tranzacţie care are loc la bursă până în acest moment se efectuează numai în compensarea în numerar solicitată de acţionarii minoritari. Atunci când rezoluţia de transfer intră în vigoare, acţiunile innogy care încă figurează în conturile de capitaluri ale acţionarilor minoritari vor reprezenta doar creanţele de compensare în numerar menţionate anterior”, transmit reprezentanţii E.ON.

Potrivit acestora, ultimele etape ale tranzacţiei cu RWE, adică transferul afacerii cu energie regenerabilă, stocarea de gaze şi participarea la KELAG a RWE, urmează a fi puse în aplicare la finalul acestei luni.

„Până în prezent toate etapele tranzacţiei s-au desfăşurat conform planificării şi vom continua să facem tot aşa pentru integrarea innogy. Acum putem şi vom avansa şi mai rapid cu implementarea operaţională a integrării. Reprezentanţii angajaţilor vor fi, desigur, strâns implicaţi”, spune Teyssen.

Compania estimează că va ajunge în viitor la aproximativ 75.000 de angajaţi şi va fi activă în 15 ţări, unde va deservi aproximativ 50 de milioane de clienţi.

În România compania este prezentă prin E.ON Energie România, furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,1 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi.