Efectele pandemiei de Covid-19: retailerul polonez de încălţăminte CCC şi-a redus vânzările din magazine cu aproape 20% în T1/2020, dar online-ul a crescut cu peste 30%

Autor: Cristina Roşca 05.06.2020

Grupul polonez a obţinut în primul trimestru din 2020 vânzări totale în România în valoare de 75 mil. zloţi (81,5 mil. lei), cu aproape 4% mai mari ca în aceeaşi perioadă a anului anterior. Avansul a fost susţinut doar de online dat fiind că offline-ul a scăzut puternic. În offline compania are magazinele CCC, pe când în mediul virtual există epantofi.ro şi de puţină vreme şi CCC.eu.

Retailerul polonez de încălţăminte CCC şi-a redus în primele trei luni din 2020 vânzările din magazinele fizice cu aproape 20%, până la 32,5 mil. zloţi (35 mil. lei). Prin comparaţie, vânzările din online au crescut faţă de aceeaşi perioadă din 2019 cu peste 30%, la 42,6 mil. zloţi (peste 45 mil. lei). Astfel, online-ul a depăşit pentru prima dată offline-ul ca vânzări în România, arată datele ZF şi cele publicate de grup. Dintre cele mai importante pieţe ca vânzări pentru CCC – Polonia, Elveţia, Cehia sau Ungaria -, România este singura unde s-a petrecut acest fenomen.

El poate fi explicat pe de-o parte printr-o apetenţă crescută a consumatorilor locali pentru pentru shoppingul pe internet. Pe de altă parte, luna martie a fost dificilă pentru comerţul nonalimentar în general şi pentru cel de modă în particular. După o primă săptămână bună ca vânzări, efectele pandemiei au început să se resimtă şi mallurile au rămas aproape goale. Mai mult, odată cu instaurarea stării de urgenţă toate centrele comerciale s-au închis. A fost o premieră pentru comerţul local, puternic dependent de acest canal. În România circa 99% din shoppingul offline se face la mall, stradalul nefiind dezvoltat.