Unicredit le propune românilor care vor să economisească la bancă o dobândă de 3,5% pe an dacă vor face depozite de minim 10.000 de lei online

Autor: Cristina Bellu 05.06.2020

UniCredit Bank, a patra cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active, lansează o ofertă de economisire pentru clienţii persoane fizice propunându-le o dobândă de 3,5% pe an pentru depozitele în lei cu prelungire automată la scadenţă constituite prin canale digitale pe o perioadă de şase luni. 

Concret, clienţii persoane fizice pot beneficia de o dobândă de 3,5% pe an pentru orice depozit nou de minimum 10.000 lei constituit la UniCredit Bank în perioada 2 iunie- 2 septembrie 2020, prin intermediul aplicaţiilor Online Banking sau Mobile Banking, transmit oficialii băncii.