Afacerile producătorului de sisteme de siguranţă auto Autoliv România au scăzut cu 2,5% în 2019, la aproximativ 3,9 miliarde de lei. Numărul mediu de angajaţi ai companiei a scăzut în 2019 cu 822 de oameni

Autor: Laurentiu Cotu 05.06.2020

Producătorul de sisteme de siguranţă auto Autoliv România, subsidiara locală a grupului suedez Autoliv cu vânzări globale de peste 8,5 mld. dolari şi 67.000 de angajaţi la nivel global, a realizat în 2019 o cifră de afaceri de aproximativ 3,9 mld. lei (822,6 mil. euro), în scădere cu 2,5% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.

Compania a rea­lizat anul trecut un profit net de 4 mil. lei (862.000 de euro), de 39 de ori mai mic faţă de anul anterior, când Autoliv Ro­mânia a ra­portat un câştig net de aproape 160,3 mil. lei (34,5 mil. euro), arată datele publice. Numă­rul mediu de angajaţi ai companiei a scăzut în 2019 cu 822 de oameni, ajungându-se la 8.581 de persoane. Pe de altă parte, datele de pe site-ul companiei arată că Autoliv dispune de apro­ximativ 10.000 de angajaţi în cele şase locaţii din România.