ZF IT Generation. Claudiu Neamţu, fondator XeoSmartHome, soluţii IoT pentru activităţi casnice: Lucrăm la un dispozitiv care să permită hrănirea automată a animalelor de companie direct de pe telefonul mobil

Autor: Ioana Nita 08.06.2020

Start-up-ul a creat de asemenea şi alte dispozitive IoT precum un sistem de irigat automat, un controller pentru jaluzele şi un ghiveci-lampă.

Start-up-ul local XeoSmartHome, axat pe dezvoltarea unor soluţii IoT (Internet of Things) pentru automatizarea diferitelor acti­vităţi casnice, se află în prezent în proces de dezvoltare a unui dispozitiv care să permită hrănirea automată a anima­lelor de companie prin control de la distanţă cu ajutorul smart­phone-ului. Momentan, dispo­zitivul se află în faza de pro­totip.

„Dispozitivul va cuprinde un rezervor unde va fi mân­carea, mâncarea va curge pe o plat­formă cu un cân­tar, va fi cântă­rită, iar apoi eliberată printr-un tub în bo­lul câinelui. Acum lu­crăm la partea de cântărire a mâncării şi la rezervorul în care vine pusă mâncarea. Estimez că vor fi gata în circa două luni“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Clau­diu Neamţu, fonda­torul XeoSmart-Home. Start-up-ul a creat de asemenea o aplicaţie mobilă pentru a controla „feederul“ pentru animalele de companie, dar şi pe cele­lalte dispozitive din portofoliu – irigator, roletă şi lampa-ghiveci.

„Din aplicaţia de mobil XeoSmartHome vor putea fi controlate jaluzelele pe care se instalează un motor pentru a fi acţionat de pe telefon pentru a le ridica şi a le lăsa în jos, ghiveciul care poate fi folosit şi pe post de lampă de veghe care îşi poate schimba culoarea şi un irigator – un controller ce poate comanda patru electrovalve“, a precizat el, adăugând că aplicaţia este aproape gata. „Utilizatorul poate face cam tot ce ar trebui din aplicaţie – să se logheze, să îşi vadă dispozitivele şi să le controleze - să îşi programeze activităţi zilncie sau săptămânale.“

De unde a venit însă ideea dezvoltării unor astfel de dispozitive? „Ideea mi-a venit în clasa a IX-a când m-am înscris la Innovation Labs în Alba-Iulia. Atunci m-am gândit să fac un sistem de smart-home , dar la nivelul la care eram atunci am reuşit să fac un led pe care să îl aprind şi să îl sting de pe laptop. După mai mulţi ani în care am învăţat mai multă programare şi electronică am zis să diversific dispozitivele şi atunci mi-a venit ideea cu un feeder pentru căini. M-am gândit la câinele meu fiindcă atunci când plecam de acasă trebuia să rog un vecin să îi dea de mâncare. Cred că foarte multă lume se află în această situaţie. Ca atare, m-am gândit că un aparat ar putea rezolva problema – un aparat în care să pui boabele de mâncare, iar la anumite ore şi zile din săptămână să îi dea câinelui de mâncare automat.“

Proiectul XeoSmartHome a fost selectat în cadrul programului de accelerare pentru start-up-uri Innovation Labs, echipa fiind într-o sesiune de mentorat în această primăvara-vară care să o ajute în dezvoltarea dispozitivelor şi a modelului de business.

„Mult timp am lucrat singur, însă anul acesta după prima etapă la Innovation Labs mi-am format o echipă, însă din păcate din cauza pandemiei nu prea am reuşit să lucrăm, aşa că plănuim să ne apucăm serios de treabă din luna iunie“, a punctat Claudiu Neamţu.

Model de business al XeoSmartHome se va baza pe vânzarea dispozitivelor IoT, dar şi pe plata lunară a unui abonament pentru utilizatori.

„Ne-am gândit şi la posibilitatea ca utilizatorul să îşi poată face abonament pentru a primi mâncarea pentru câine atunci când este terminată cea din feeder. Vrem să fim practic legătura dintre utilizator şi un site ce vinde mâncare pentru animale.“

De asemenea, echipa XeoSmartHome are în plan să introducă o serie de noi funcţionalităţi în aplicaţie cum ar fi posibilitatea ca mai mulţi utilizatori să aibă acces la acelaşi dispozitiv, precum şi integrarea compatibilităţii cu asistentul vocal de la Amazon - Alexa şi cu cel al Google. Noile funcţionalităţi vor fi disponibile de anul acesta, iar din 2021 start-up-ul va lansa dispozitivele pe piaţă.

„Vom avea nevoie de finanţare pentru că este un drum lung de la un prototip la un dispozitiv – trebuie să treacă testele, să fie reproiectat, ş.a.m.d., ceea ce implică multe costuri“, a subliniat Claudiu Neamţu.

Până acum el a investit în materialele folosite pentru realizarea dispozitivelor şi în achiziţia unei imprimante 3D cu care a reuşit să facă anumite componente utilizate pentru construirea dispozitivelor.

Pentru început start-up-ul vrea să lanseze dispozitivele pe piaţa din România, iar apoi să se extindă şi în alte ţări din Europa.