Afacerile distribuitorului polonez de piese şi accesorii auto Inter Cars au scăzut cu 10% în 2019, la 876,6 mil. lei. Grupul polonez, înfiinţat în anul 1990, deţine 250 de filiale în Polonia şi 264 de filiale în Europa

Autor: Laurentiu Cotu 10.06.2020

Distribuitorul de piese şi accesorii auto Inter Cars România, parte a grupului polonez Inter Cars, a raportat pentru 2019 o cifră de faceri de aproximativ 876,6 mil. lei (185 mil. euro), în scădere cu circa 10% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. 

Compania a realizat anul trecut un profit net de aproximativ 15,8 mil. lei (3,3 mil. euro), mai puţin cu 27,5% faţă de anul precedent, având un număr mediu de 363 de angajaţi, conform datelor publice.

Inter Cars România comercializează piese şi accesorii pentru autovehicule (autoturisme, motociclete, dar şi vehicule comerciale), însă deţine pe piaţa locală şi o reţea de ateliere de reparaţii auto independente, reunite sub marca Q-Service.