Cristina Şindile, BT Mic: Antreprenorii trebuie să vorbească mai mult despre realizări, pot fi exemple pentru cei care vin din spate

Autor: Florentina Niţu 11.06.2020

BT Mic are în portofoliu 11.000 de clienţi pentru care a acordat finanţări de 10, 15 sau 20 de mii de euro, iar majoritatea companiilor pe care le finanţează vin din zona microîntreprinderilor cu 1, 2 sau 3 angajaţi. În România sunt 500.000 de microîntreprinderi, cu afaceri de 187 mld. lei anual şi peste 880.000 de locuri de muncă create.

„Finanţăm toate ideile frumoase, care au perspectivă şi în care credem. Din punctul de ve­dere al sumelor, finan­ţăm cu 10-20 de mii de euro. Acum, avem 11.000 de clienţi şi continuăm să finan­ţăm“, a spus în cadrul videoconferinţei ZF/BT Afa­ceri de la zero Cristina Şindile, di­rec­tor general al BT Mic.

Clienţii din portofoliul BT Mic sunt din toate regiunile ţării, inclusiv din zona rurală, iar în general businessurile care intră în portofoliu crează 2-3 lo­uri de muncă fiind, după cum spune ban­cherul, în „zona“ de jos a microîn­treprinderilor raportat la numărul de locuri de muncă create. Microîntre­prin­derile, cea mai numeroasă categorie din busi­nessul românesc, sunt un nucleu de 675.000 de firme (93% din total) dintre care 500.000 cu afaceri mai mari ca zero, care au afaceri anuale de cel mult 2 milioane de euro şi efective de 0 până la 9 salariaţi.