Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank: Vrem să credităm agricultura, construcţiile, sănătatea, care pot susţine creşterea economică

Autor: Claudia Medrega 12.06.2020

CEC Bank analizează soluţii de finan­ţa­re atât pentru dome­ni­ile afectate de criză, cât şi pentru a contribui la creş­terea eco­nomică, având în vedere do­me­nii precum agricultura, con­struc­ţiile, sănă­tatea, unde necesarul de investiţii este ridi­cat, a declarat pentru ZF Bog­dan Neacşu, director general şi pre­şe­din­te al Comitetului de Direcţie al CEC Bank.

„La nivelul CEC Bank analizăm so­luţii nu doar pentru cei afectaţi de cri­ză, ci soluţii pentru a con­tribui activ la creş­terea eco­nomică. Avem în ve­de­re do­me­nii de activi­ta­te cu po­ten­ţial ridi­cat pre­cum agri­cul­tu­ra, con­struc­ţiile, sănă­tatea, unde necesarul de in­vestiţii este ridicat. Aceste domenii pot avea o con­tribuţie pozitivă la creş­te­rea eco­no­mi­că şi pot compensa, cel pu­ţin par­ţial, contracţia provocată de criza COVID-19“, a transmis şeful CEC Bank.

Începutul de an, respectiv primele do­uă luni din 2020, a fost promiţător, cu creşteri pe principalele linii de activitate, însă businessul a fost afectat după de­cla­rarea stării de urgenţă din cauza cri­zei coronavirusului, înregis­trân­du-se scă­derea cererii de credite noi. „Odată cu declararea stării de urgenţă, situaţia s-a schimbat. Businessul a fost afectat: am asis­tat la o scădere a cererii de cre­dite noi, dar s-au schimbat şi priorităţile. CEC Bank s-a concentrat pe măsuri pen­tru asigurarea continuităţii activităţii în condiţiile în care serviciile bancare sunt esenţiale pentru public şi pe măsuri de prevenţie, pentru a proteja salariaţii şi clienţii.“