Schimbările nu se fac pe Facebook sau de la terase: O duceţi prea bine, mai mult decât erau aşteptările voastre de acum 10-20 de ani şi de aceea problemele publice cu care vă confruntaţi - sănătate, educaţie, infrastructură - nu sunt atât de mari, astfel încât să mai ieşiţi în stradă, să dărâmaţi gardurile Guvernului şi să cereţi schimbări peste noapte

Nu trageţi în autor!

Toată lumea vrea ca statul, guvernul, primăriile, oamenii care lucrează în instituţiile publice să se schimbe, pentru că au rămas mult în urma sectorului privat, iar acest lucru atârnă greu.

Toată lumea are idei ce ar trebui să facă statul, dar altcineva să le facă.   

Toţi banii din taxele şi impozitele plătite de sectorul privat se duc într-o groapă neagră, se pierd şi la suprafaţă nu se întâmplă nimic.

Unii dintre voi cereţi ca românii să-şi schimbe mentalitatea pentru ca România să fie mai bună!

Cu toţii sunteţi nemulţumiţi de politicile publice, de administraţie, de sistemul de sănătate (în spitalele de stat te duci să te faci bine şi pleci de acolo bolnav, infectat de bacterii), de sistemul de educaţie (companiile private se plâng că şcoala de stat livrează numai analfabeţi funcţionali care nu ştiu nimic din ceea ce au ele nevoie), de infrastructura de transport, de atitudinea instituţiilor publice, care se protejează cu afişe de genul „Astăzi nu lucrăm cu publicul” etc.

Peste 2 milioane de români au plecat din ţară invocând o parte din aceste motive şi mai ales faptul că nu se va schimba nimic în România.

În România ultimilor douăzeci de ani s-au schimbat foarte multe lucruri în economie, în business, în societate, dar pe care le vedem greu.

La conferinţa Confidex - Despre încredere în economie în vremuri de criză, Dan Ştefan, cofondator şi director executiv al grupului Autonom, a spus că-l macină două întrebări: cum putem avea, concret, instituţii publice mai puternice care să fie un motor în economie şi cum pot companiile româneşti să colaboreze între ele.

La prima întrebare am un răspuns, dar nu ştiu câţi dintre voi îl veţi accepta.

Cu toţii o ducem bine, chiar prea bine, inclusiv statul, mai mult decât aşteptările noastre de acum 20 sau 30 de ani, şi de aceea problemele cu care ne confruntăm cu toţii nu sunt atât de mari astfel încât să ieşim în stradă, să dărâmăm gardurile Guvernului şi ale Parlamentului şi să cerem schimbări peste noapte.

Spitalele publice au fost înlocuite cu clinicile private, şcolile publice au fost înlocuite cu şcoli private, aproape 2 milioane de joburi se desfăşoară în clădiri de birouri curate, cu cafeteria la parter şi cu mallurile aproape.

Datorită ofertelor aeriene low-cost vacanţele sunt făcute în afară, plecările în city-break-uri sunt ceva curent, iar piaţa muncii era şi va fi în favoarea angajatului pentru poziţiile superioare.

Pentru că mulţi o duceau bine, prezenţa la vot în alegeri era de +/- 50%. Dacă Dragnea şi PSD nu aveau problemele cu justiţia, şi acum erau la guvernare, mai ales după scăderile de taxe pentru antreprenori şi facilităţile oferite mediului de business.

În ultimii 10 ani, de la criza precedentă, salariile în IT, asigurări, sănătate, administraţie publică s-au triplat, iar celelalte s-au dublat. Dobânzile la lei au scăzut de trei ori, inflaţia nu mai reprezintă o problemă, iar cursul este stabil. Preţurile la locuinţe sunt rezonabile.

De ce ar ieşi lumea în stradă, de ce s-ar bate la propriu şi la figurat pentru schimbarea sectorului de stat, pentru alte politici publice?

Cele mai multe lucruri se schimbă în criză, iar criza de acum un deceniu şi chiar şi aceasta de acum nu ne-au lovit atât de tare.

În America şi chiar în Europa, în aceşti ultimi zece ani, salariile nu au crescut cu mai mult de 10%, în timp ce preţul bunurilor şi serviciilor s-a dublat.

Revoltele de acum din SUA, dincolo de motivul rasial, au în spate şi foarte multe probleme financiare, care vor ieşi din ce în ce mai mult la suprafaţă. Polarizarea la americani este foarte mare.

Schimbările majore, inclusiv în România, nu se produc atunci când economia creşte, când e linişte pe stradă, când guvernul are bani de împărţit şi de dat.

Schimbările pe care le cerem cu toţii se produc atunci când nu mai sunt bani, nu mai sunt creşteri salariale ci scăderi, când oamenii nu au alternative (în criza precedentă, românii puteau să meargă la muncă în străinătate dacă nu găseau joburi în ţară), când le sunt atacate bunăstarea şi liniştea personală.

Vedeţi AICI tabelul creşterilor salariale în ultimii 10 ani 

În România schimbările, cel puţin economice, se întâmplă atunci când vin FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană şi cer guvernului să facă ceva.

Deşi sectorul privat a trimis 1 milion de oameni în şomaj tehnic, guvernul Orban nu s-a atins de niciunul dintre cei 1,2 milioane de bugetari.

La polul opus, antreprenorii români au câştigat destul de mult de-a lungul anilor pe cont propriu, şi de aceea asocierea cu alţi antreprenori pentru rezolvarea unor lucruri comune nu este pe primul plan. Fiecare crede că se poate descurca în continuare aşa cum a făcut-o până acum.

Numai crizele îi adună pe antreprenori împreună pentru a găsi soluţii. În vremuri de creştere economică fiecare îşi vede de drumul lui, banii intră în cont, iar problemele se văd doar din maşină.

Pentru ca anumite lucruri să se schimbe, trebuie ca problemele publice să ne doară atât de tare, încât să nu mai putem/să nu mai puteţi.

Încă nu suntem acolo. 

Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.