Afacerile Mega Image au sărit de 6,6 mld. lei în 2019 după o creştere de 16% susţinută de creşterea consumului privat şi de deschiderea a aproape 100 de magazine

Autor: Cristina Roşca 17.06.2020

♦ Reţeaua de supermarketuri şi magazine de proximitate a încheiat anul trecut cu circa 765 de unităţi ♦ Compania a deschis în 2019 mai multe unităţi decât în anii anteriori ♦ Expansiunea continuă şi în 2020, când olandezo-belgienii au în plan alte aproape 100 de magazine noi inaugurate în marile centre urbane unde deja retailerul e prezent, dar şi în oraşe precum Oradea şi Sibiu, unde merge pentru prima dată.

Retailerul Mega Image, deţinut de grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 6,65 mld. lei, cu 16% mai mare decât în 2018. Avansul e de două ori mai rapid decât cel al consumului privat anunţat de INS pentru anul anterior, însă a fost susţinut şi de o expansiune alertă, cu aproape 100 de magazine.

De altfel, reţeaua s-a extins alert în fiecare dintre ultimii ani, ritmul variind între 50 şi 115 unităţi noi, situaţie ce a permis aproape dublarea cifrei de afaceri din 2015 până în 2019.